România este pregătită să preia Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene
Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că executivul european nu este îngrijorat cu privire la aptitudinile guvernului de la București și la capacitatea acestuia de a organiza președinția Consiliului UE. “Aș vrea să subliniez faptul că Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a întărit cu aceste declarații faptul că […]
Adio, Revoluție în învățământ! Un nou ministru „vechi”, cu experimentele lui.
De 28 de ani ALDE-PSD zic că se reformează, că vor veni cu oameni noi, adevarați specialiști, care vor face din școala românească o școală europeană, puternic recunoscută pe plan european și nu numai. Singurii care se reformează sunt însă elevii, care înving tarele învechite ale Miniștrilor care s-au perindat la conducerea învățământului românesc. Ei […]
Pensionarea medicilor la vârsta de 67 de ani, la cererea acestora, poate ajuta sistemul de sănătate din România
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 95 privind Reforma în domeniul Sănătății, care face referire și la posibilitatea ca medicii să se poată pensiona la cerere, la vârsta de 67 de ani, s-a aflat în dezbaterea Comisiilor reunite de muncă și protecție socială și a celei de sănătate. Amănunte ne oferă deputaul social-democrat […]
Propuneri menite să impulsioneze afacerile derulate în zonele izolate precum Delta Dunării și Munții Apuseni
„Ca urmare a discuției avute cu Ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan Radu Popa, privind Ordonanța de urgență pentru stimularea înființări de noi ÎMM-uri (cu modificările și completările ulterioare) aflat în dezbatere publică, am propus completarea criteriilor privind evaluarea online a planului de afaceri în sensul în care acesta (planul de afaceri) […]
Ziua Dobrogei- 140 de ani de la unirea cu patria străbună, ROMÂNIA
Stimați concetățeni dobrogeni, în anul Centenarului Marii Uniri, sărbătorim azi aniversarea a 140 de ani de la Unirea cu Patria mamă România. Acum 140 de ani armata română victorioasă în Războiul de Independență se reîntorcea pe acest tărâm istoric cu darul Unirii pentru noi. După secole de stăpânire otomană, regiunea era din nou acasă, oferind […]
14 Noiembrie 1878 – 14 Noiembrie 2018: 140 de Ani de când Dobrogea a revenit între frontierele României
Dobândirea Independenţei a marcat un moment deosebit de important în procesul de formare a României moderne şi de desăvârşire a unităţii naţionale şi de stat a poporului român. Unirea Dobrogei cu România reprezintă o etapă imperios necesară în procesul de desăvârșire a unității de stat a românilor, proces încheiat prin Marea Unire din 1918. România […]
“Actul de promisiune civică”adoptat de județele Tulcea și Constața, un exemplu de unitate constructivă
După ședința solemnă comună a Consiliilor Judeţene Tulcea și Constanța desfășurață în urmă cu trei săptămâni la Constanța, unde s-a semnat “Actul de promisiune civică”, marți, 13 Noiembrie a.c., chiar în zilele în care străvechea provincie istorică dintre Dunăre și marea Neagră sărbătorește împlinirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu țara mamă, […]
Tulcea, 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Reuniunea festivă comună a Consiliilor județene Tulcea și Constanța
Am avut bucuria de a participa la reuniunea festivă comună a Consiliilor județene Tulcea și Constanța care au continuat acțiunea începută în urmă cu trei săptămâni la Constanța. Marți, 13 Noiembrie 2018, președinții celor două instituții județene, Horia Teodorescu și Horia Țuțuianu, au semnat și în fața tulcenilor “Actul de promisiune civică”, prin care ne […]
140 de ani de Independență și Unitate: Dobrogea cinstește memoria eroilor neamului
Aici am fost așezați de Dumnezeu: „în calea tuturor răutăților, în bătaia tuturor vânturilor” scria Nicolae Iorga despre ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră, străvechiul pământ al Dobrogei atât de râvnit pentru toate bogățiile naturii și pentru potențialul economic uriaș pe care-l dădea transportul naval și cel maritim. Pentru noi, dobrogenii, ziua de 14 Noiembrie […]
La un an după ce au ars autobuzele, s-au furat banii de salarii de la Societatea de Transport Public Tulcea. Ghinion sau neglijență?
*Seiful era închis dar cheile erau în sertar (director STP, Dan Lucian Bălan)* Hoții au furat 200 de mii de lei și s-au făcut nevăzuți chiar dacă firma de pază a intervenit relativ repede *Banii nu ar fi trebuit să se afle în seif pe tot parcursul weekend-ului (viceprimar Andaluzia Luca)*Cei vinovați trebuie să plătească […]

Comentarii recente