Tulcea, Bursa locurilor de muncă: 151 de persoane au fost selectate pentru angajare
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea a organizat astăzi, 09 octombrie 2026, o nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă.
Evenimentul a avut loc în Municipiul Tulcea, în foaierul Teatrului ‚,Jean Bart’’, din strada Progresului 34 și a reprezentat o întâlnire directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale și transparente, care a permis realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.
Bursa a fost destinată atât absolvenților promoției 2026, cât și celorlalte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, indiferent de vârstă și de calificare profesională.
Pentru acest eveniment au fost contactaţi 254 de agenţi economici, iar dintre aceștia au participat 27 de angajatori care au oferit peste 290 de locuri de muncă vacante. La această acţiune au fost prezente 421 de persoane, din care 72 de absolvenţi (4 absolventi supuşi marginalizării sociale). În urma desfășurării bursei locurilor de muncă au fost selectate în vederea încadrării un număr de 151 de persoane, din care 35 de absolvenţi (1 absolvent supusă marginălizării sociale).
În vederea facilitării contactului direct între angajatori şi persoanele din detenţie, interesate în obţinerea unui loc de muncă, la activitatea organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea au participat 15 persoane private de libertate în regim deschis care urmează să fie eliberate, în perioada următoare.
„De asemenea, la Bursa Locurilor de Muncă au participat clasele a XII-a A, a XII-a B şi a XII-a C de la Colegiul Tehnologic “Brad Segal“. În acest sens, instituţia noastră a venit în întâmpinarea elevilor din clasele terminale de liceu în scopul transmiterii mai multor informaţii despre piaţa forţei de muncă și ofertele de locuri de muncă puse la dispoziţie de către angajatorii tulceni.
Putem spune că, prin prezenţa viitorilor absolvenţi la această acțiune, îi putem convinge pe tineri să rămână sau să revină în localitatea de reședinţă, oferindu-le totodată argumente evidente că și în judeţul Tulcea există posibilităţi reale de angajare. Prin participarea elevilor la astfel de evenimente, integrarea pe piaţa muncii a viitoarelor generaţii se va realiza mai facil, iar rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi de învaţământ liceal, profesional sau dual (2026) va crește”
(AJOFM Tulcea).
