Click pentru a te abona

Tulcea: Ceremonie dedicată fostului căpitan al Naționalei de Volei, Mircea Abraham, care a dus echipa Deltacons la titlul de vicecampioană a Europei

0 Shares

Momentul principal al ceremoniei va fi dezvelirea bustului lui Mircea Abraham, în memoria fostului căpitan al naționalei de Volei

Tulcea va aduce sâmbătă, 17 octombrie 2026, un omagiu fostului căpitan al naționalei de volei, Mircea Abraham, care a murit la doar 53 de ani.

La Sala Polivalentă „Danubius Arena” va fi dezvelit bustul lui Mircea Abraham, iar foștii săi colegi de la Deltacons Tulcea, echipa care a câștigat trei titluri naționale și a ajuns vicecampioană europeană, vor fi prezenți la Tulcea pentru această ceremonie împreună cu Alexandru Stroie, recunoscut drept „părintele fenomenului Deltacons”.

Acesta a asigurat stabilitatea financiară și managerială prin compania Deltacons, aducând la Tulcea un staff tehnic de elită (condus de antrenorul Mircea Spătăcean) și un lot remarcabil de jucători.

Echipa de Volei Deltacons Tulcea Vicecampioană Europeană în 2004

Momentul de Aur al clubului rămâne parcursul din Top Teams Cup (competiție europeană de elită, echivalentul Cupei Cupelor). Deltacons Tulcea a reușit o performanță uriașă pentru sportul de echipă românesc. A trecut de fazele grupelor și ale eliminatoriilor, învingând adevărate forțe financiare ale continentului. S-a calificat în marea finală, devenind vicecampioană europeană.

Mircea Abraham a fost unul dintre jucătorii importanți ai generației care a adus performanțe deosebite voleiului tulcean. A evoluat pentru Elcond Zalău, ARDAF Cluj, Deltacons Tulcea și Dinamo București, fiind și căpitan al echipei naționale a României.

A fost liderul incontestabil al naționalei de seniori, fiind considerat unul dintre cele mai importante numere 9 din istoria voleiului autohton.Mircea Abraham, sportivul care a purtat banderola de căpitan al primei reprezentative timp de nouă ani, s-a stins din viață fulgerător în luna August 2026, la vârsta de doar 53 de ani.

Inginerul Alexandru Stroie, „părintele fenomenului Deltacons”, va prezenta volumul biografic „Fanfara cântă doar pentru locul I”

La ceremonie va participa și inginerul Alexandru Stroie, considerat unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la dezvoltarea echipei Deltacons Tulcea, care va prezenta volumul biografic „Fanfara cântă doar pentru locul I”, dedicat memoriei lui Mircea Abraham. Foștii componenți ai echipei Deltacons vor primi plachete de onoare și diplome, în semn de recunoaștere a performanțelor obținute.

Deltacons Tulcea Echipa de Aur

Trofeele și distincțiile câștigate de echipă pot fi văzute în prezent la Danubius Arena, unde au fost expuse prin contribuția lui Alexandru Stroie.

În cadrul acestui eveniment vor susține alocuțiuni Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, Ștefan Ilie, primarul municipiului, și Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei. Despre cariera fostului sportiv vor vorbi și persoane care l-au cunoscut și au lucrat alături de el, printre care Marius Lazăr, antrenor secund la SCM Zalău, Vincențiu Robert Dumitrescu, fost jucător al Deltacons Tulcea, și Mircea Spătăcean, fost antrenor al echipelor Deltacons și SCM Zalău.

După ceremonia omagială urmează două meciuri pentru Supercupa României

După evenimentul dedicat memoriei lui Mircea Abraham, Sala Polivalentă „Danubius Arena” va găzdui două meciuri de volei în care vor juca unele dintre cele mai puternice echipe ale voleiului românesc pentru Supercupa României – Super Foundation.

De la ora 16:30, în competiția feminină, CSO Voluntari, campioana României, va întâlni CSM Alba Blaj, câștigătoarea Cupei României.

De la ora 19:30, în Supercupa masculină, Dinamo București va juca împotriva formației SCM Zalău.

TVR Sport va transmite ambele partide în direct.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

0 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com