80 de mijloace de transport furate din Europa în primele 4 luni ale anului 2023: 71 autoturisme, 4 microbuze, 2 camioane, 2 motociclete şi 1 remorcă
Poliţiştii de frontieră au descoperit, în primele patru luni ale anului, 80 de mijloace de transport aflate în atenţia autorităţilor, fiind semnalate ca suspecte a fi furate – 71 autoturisme, 4 microbuze, 2 camioane, 2 motociclete şi 1 remorcă -, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (53 autovehicule). Conform unui […]
„Nu le mai spuneți bătrânilor și nu ne mai spuneți, obsedant, tuturor că vom muri catastrofic. De viața și de moartea noastră se ocupă Dumnezeu și noi înșine”
”Periculoșii bătrâni”, așa își intitulează textul președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, în care vorbește despre modul în care o parte a societății și mulți dintre politicieni au ales să trateze persoanele vârstnice din România. Vă oferim în continuare câteva fragmente pentru că tor suntem în Săptămâna Patimilor. Citiți până la capăt, nici nu știți ce […]
„Danube Free Sky“: Conferință internațională privind protecția păsărilor migratoare, la Tulcea
Marți, 17 septembrie 2019, s-au desfășurat la Tulcea lucrările Conferinței Internaționale „Danube Free Sky“, organizată de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și având ca temă reducerea riscului de coliziune și electrocutare a păsărilor cu liniile electrice de-a lungul Dunării. La evenimentul desfășurat în cadrul proiectului DANUBEparksCONNECTED, Pachetul de lucru WP4 Coridorul de Habitate Aer – […]
Grecii Ansamblului artistic “Artemis” din Sulina au adus spiritul Dobrogei în Cetatea Sighișoarei, la Pro Etnica
autor Geta Negrișanu Cetatea medievală a Sighișoarei, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, găzduiește, pentru al 17-lea an, Festivalul Intercultural ProEtnica, manifestare considerată a fi una dintre cele mai ample din Europa și, cu siguranță, cea mai mare și mai reprezentativă pentru minoritățile naționale din România. Festivalul se desfășoară în perioada 21-25 august 2019. Anul acesta, […]
Tulcea, ES Vassilis Papadopoulos, Ambasadorul Greciei: Cred că ar trebui să construim relații mai strânse cu zona dumneavoastră
Aflat la Tulcea cu prilejul lansării volumului „Yorgos Seferis între diplomație și poezie“, Excelența Sa, Vassilis Papadopoulos, Ambasadorul Greciei la București, a reafirmat interesul și respectul poporului grec pentru România și pentru români, pentru cultura și tradițiile păstrate de-a lungul veacurilor, pentru felul în care conviețuiesc aici, în nordul Dobrogei, atât de multe comunități etnice în […]
Simpozionul „Delta și Zone Umede“ reunește la Tulcea 150 de cercetători din 16 ţări
autor Geta Negrișanu Zonele umede de importanță internațională, așa după cum este Delta Dunării, reprezintă teritorii și (sau) întinderi de apă care includ diferite tipuri de ecosisteme umede și corespund criteriilor de evidențiere a zonelor umede de importanță internațională ale Convenției Ramsar, deținînd o bogată diversitate biologică și având un rol important pentru păsările acvatice. Parte a […]
Nu ne întoarcem în PSD nici dacă pleacă Dragnea(!) Sunt Victor Ponta și sunt Pro România!
Liderii Pro România nu se vor întoarce în PSD, nici dacă se va schimba actuala conducere a partidului, a declarat, în toate vizitele sale, Victor Ponta. Deasemenea, deşi este cap de listă la alegerile europarlamentare, el spune că va rămâne la Bucureşti. Liderul Pro România, Victor Ponta, a afirmă că este sigur că la alegerile […]
PSD: Dezvoltăm România cu fonduri europene. Subvenții la timp, acordate integral (p)
Dezvoltăm România cu fonduri europene Suntem bucuroși să anunțăm că România a mai primit încă 125 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă, bani destinați subvențiilor agricole, transmite PSD. Este dovada consecvenței cu care lucrăm pentru ca fermierii noștri să primească ușor și la timp sprijinul pe care îl merită. Așa vom obține […]
Provocările noastre sunt globale, dar împreună, în Europa, putem fi un exemplu
*Putem reduce schimbarea climatică, putem face granițele mai sigure , putem combate terorismul. Împreună putem asigura pacea, egalitatea de șanse, drepturile noastre, ale tuturor și democrația. Putem circula liber. Fiecare poate influența această lume, dar împreună putem să facem o schimbare reală. De aceea votăm! Te rog să mergi la vot! Avem acest drept astăzi, […]
“Declaraţia de la Bucureşti a Copiilor”: opiniile copiilor din România şi din Europa, determină deciziile
Copiii sunt cetăţeni cu drepturi egale adulţilor. Prin urmare, este dreptul lor să participe la luarea deciziilor care îi privesc şi este obligaţia noastră să îi încurajăm şi să-i implicăm în toate acţiunile. Promovarea consultării şi participării copiilor este o prioritate a României în contextul deţinerii Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, astfel încât, consider că […]

Comentarii recente