Iohannis Președintele României

Tulcea, ES Vassilis Papadopoulos, Ambasadorul Greciei: Cred că ar trebui să construim relații mai strânse cu zona dumneavoastră

261 Shares

Aflat la Tulcea cu prilejul lansării volumului „Yorgos Seferis între diplomație și poezie“, Excelența Sa, Vassilis Papadopoulos, Ambasadorul Greciei la București, a reafirmat interesul și respectul poporului grec pentru România și pentru români, pentru cultura și tradițiile păstrate de-a lungul veacurilor, pentru felul în care conviețuiesc aici, în nordul Dobrogei, atât de multe comunități etnice în armonie, pace și bună înțelegere.

Eevenimentul, aflat sub egida Ambasadei Republicii Elene, s-a desfășurat la sediul Consiliului Județean Tulcea în prezența vicepreședintelui Mergeani, a prefectului Lucian Furdui și a președintelui Comunității Democrate Elene Izvoarele, Silvia Dascalu.

„În numele locuitorilor județului, am deosebita plăcere să vă urez tradiționalul „bun venit” la Tulcea și să vă mulțumesc că ați inclus județul nostru pe agenda dumneavoastră.

Comunitatea greacă prezintă o mare importanță pentru județul nostru prin cultură, tradiții, obiceiuri, port, gastronomie, întregind un tablou al județului, care constituie un fel de mini Europă, în care conviețuiesc de sute de ani, într-o deplină înțelegere, un număr de 14 etnii.

Caracterul multicultural al județului nu ar fi complet iar patrimoniul nostru ar fi mai sărac fără moștenirea reprezentanților greci. Aceste legături puternice între cele două popoare au fost, de altfel, apreciate de fiecare dată când am avut oaspeți din țara dumneavoastră pe meleagurile nord dobrogene.

Avem un oraș frumos, sper că veți fi încântat de Delta Dunării și veți vedea că nu doar grecii au un turism de calitate, ci și noi. Ne bucură că ați ales Tulcea, ca loc de lansare a cărții dumneavoastră și sperăm să reveniți în aceste locuri ca simplu turist“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

„Vă mulțumesc din suflet că m-ați primit și că mi-ați dat ocazia de a-mi lansa cartea la Tulcea. Într-adevăr, nu am vizitat până acum zona aceasta, am ajuns până la Brăila, chiar dacă trebuie să ajungem în toate locurile în care spiritul și cultura țării noastre și grecii noștri își fac simțită prezența. După doi ani și jumătate de când mă aflu în România, constat în mod plăcut că avem foarte multe lucruri în comun, avem o moștenire comună. Acestei moșteniri comune îi aparține și Yorgos Seferis, poetul și diplomatul despre care am scris cartea.

Cred că ar trebuie să construim relații mai strânse cu zona dumneavoastră, cultura fiind un prim pas în acest sens. Sper că acest prim pas al lansării cărții să fie urmat și de alții, cum ar fi în direcția creșterii interesului țării noastre pentru Delta Dunării. Astfel, pe lângă cultură, sper să aducem în atenție și partea economică în colaborarea dintre cele două părți, în acest sens putând împărtăși din experiența noastră în ceea ce privește promovarea turismului“, a declarat  Excelența Sa domnul Vassilis Papadopoulos.

Click pentru a te abona

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.