31 de infectări cu SarsCov2 în ultimile 24 de ore s-au înregistrat în Dobrogea. Două persoane din cele 43 decedate la nivel național în acest interval sunt din județul Tulcea
Comandamentul de comunicare strategică a raportat ultimile informații referitoare la situația testărilor, a rezultatelor acestora din ultimile 24 de ore: În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.350 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu […]
Constanța Primul Sistem Medical Modular cu 55 de paturi pentru Covid 19 a fost finalizat. Al doilea convoi militar începe instalarea taberei de carantinare pe Stadionul Portul
Grupul de Informare Publică SMMIT COVID-19 Constanța comunică faptul că: Instalarea formațiunii medicale a Sistemului Medical Modular de Intervenție și Tratament (SMMIT) de la Constanța, cu o capacitate de 55 de paturi, a fost finalizată luni, 30 martie. Rolul acestei formațiuni este de a trata cazurile ușoare și medii de infectări cu COVID-19, pentru descongestionarea altor unități […]
Expoziţia „160 de ani de la Unirea Principatelor Române”, ne-a adus mai aproape de istoria României unite
Joi, 14 noiembrie 2019, la Muzeul de Istorie și Arheologie din parcul Monumentului Independenței, a avut loc vernisajul expoziţiei „160 de ani de la Unirea Principatelor Române” și o prezentare de carte „Dobrogea, edificii cu mozaic – credinţa, cultura, cetatea”. „Este o onoare pentru noi să vedem cum s-a scris istoria despre care știm din […]
Grecii Ansamblului artistic “Artemis” din Sulina au adus spiritul Dobrogei în Cetatea Sighișoarei, la Pro Etnica
autor Geta Negrișanu Cetatea medievală a Sighișoarei, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, găzduiește, pentru al 17-lea an, Festivalul Intercultural ProEtnica, manifestare considerată a fi una dintre cele mai ample din Europa și, cu siguranță, cea mai mare și mai reprezentativă pentru minoritățile naționale din România. Festivalul se desfășoară în perioada 21-25 august 2019. Anul acesta, […]
Începe Festivalul Vinului Dobrogean „Pontus Euxinus” în Piața Ovidiu din Constanța
*Vinul are o istorie atât de veche în regiunea în care s-au auzit primele cuvinte românești – Torna, fratre! – încât se confundă cu însăși istoria Dobrogei.*Festivalul Vinului Dobrogean „Pontus Euxinus”se desfășoară în perioada 22-25 August a.c. Un grup de podgoreni regionali participă, joi, 22 August a.c. la deschiderea celei de-a doua ediţii a Festivalului […]
Muzeul Național al Marinei Române la împlinirea vârstei de 50 de ani. Porți deschise la Constanța
autor Geta Negrișanu *Miercuri, 29 mai, chiar de ziua muzeului, între orele 10.00-18.00, se vor organiza „Porți Deschise”, iar intrarea va fi gratuită pentru toți cei care vor dori să viziteze, atât expoziția permanentă a muzeului, cât și expozițiile temporare: „Parașutismul militar – repere istorice” Cu jumătate de secol în urmă, la 29 mai 1969, […]
Constructorii Podului suspendat peste Dunăre, Tulcea-Brăila, lucrează într-un ritm susținut iar rezultatele încep să se vadă
autor Geta Negrișanu Am participat la dezbaterea organizată de Consiliul Județean Tulcea privind stadiul lucrărilor la Podul suspendat peste Dunăre, Tulcea-Brăila, la care au fost prezenți reprezentanții constructorului (Astaldi&IHI Infrastructure Systems Co), ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ai administrației publice, specialiști în domeniu. Mă bucur că lucrările au un ritm susținut la […]
Dobrogea,140 de ani: Tineri din Tulcea și Constanța vor planta 140 de copaci la granița dintre cele două județe.
Astăzi, sărbătorim împlinirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu țara, un eveniment din istoria noastră de o importanță deosebită. În 1878, în urma Războiului de Independență, Dobrogea a revenit la teritoriul național. La 14 noiembrie 1878, Carol I de Hohenzollern a citit Proclamația către dobrogeni, care marca preluarea administrării Dobrogei de către […]
14 Noiembrie 1878 – 14 Noiembrie 2018: 140 de Ani de când Dobrogea a revenit între frontierele României
Dobândirea Independenţei a marcat un moment deosebit de important în procesul de formare a României moderne şi de desăvârşire a unităţii naţionale şi de stat a poporului român. Unirea Dobrogei cu România reprezintă o etapă imperios necesară în procesul de desăvârșire a unității de stat a românilor, proces încheiat prin Marea Unire din 1918. România […]
Dobrogea, 140 de ani: Actul de promisiune civică pentru marile proiecte ale Dobrogei, semnat și la Tulcea
Marți, 13 noiembrie, 2018, la Tulcea, în cadrul unei reuniuni solemne comune, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu au întărit angajamentele luate în luna octombrie la Constanța, când au semnat un Act de promisiune civică, potrivit căruia membrii Consiliului Județean Constanța și ai Consiliului Județean Tulcea vor […]

Comentarii recente