4 iunie 2020: 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, eveniment care marchează recunoaşterea internaţională a Unirii României
Tratatul de la Trianon a fost semnat pe 4 iunie 1920 între Puterile Aliate Învingătoare din Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de succesor al Imperiului Austro-Ungar. În total, Tratatul a fost semnat de 16 state aliate, inclusiv România, pe de o parte, şi Ungaria, pe de alta parte. Tratatul de la Trianon nu […]
Toate sursele de apă pot fi utilizate pentru irigații în mod gratuit, atât pe perioada stării de urgență cât și pentru următoarele șase luni
Camera Deputaților a aprobat, miercuri, scutiri la plata apei folosite pentru irigații în agricultură. Propunerea aparține PSD, iar proiectul de lege a trecut cu 303 voturi „pentru”, 0 „contra” și 3 „abțineri”. „Proiectul de lege inițiat de social democrați reglementează faptul că sursele de apă subterană, ape curgătoare, lacurile de acumulare piscicole și lacurile de acumulare cu folosință energetică […]
Demersuri pentru obținerea unor derogări din partea UE pentru stoparea exportului de bușteni și lemn rotund în spațiul comunitar
Ținând cont de faptul că situatia fondului silvic din România este absolut îngrijorătoare deoarece foarte multe păduri sunt tăiate ilegal, acesta nefiind în fapt un fenomen nou, ci doar rezultatul unui cadru legislativ precar și a unei complicități între autorități și entitățile care exploatează lemnul, am adresat câteva întrebări Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ministrului […]
Asociaţia Românilor din Italia solicită luarea unor măsuri directe, concrete, rapide, dedicate oamenilor de afaceri români şi străini
*s-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă, închinzându-se cele mai importante firme româneşti, altele fiind vulnerabilizate până la limita preluării lor la un preţ modic de firme din străinătate. Or, efectul crizei economice cauzate de pandemie va fi exact acelaşi, de slăbire a capitalului autohton, adâncind o stare deja precară, dacă nu oferim […]
România ocupă locul 48 dintr-un total de 180, situându-se între Senegal şi Guyana, privin libertatea presei (Reporters sans frontieres, RSF)
Reporteri fără frontiere (Reporters sans frontieres, RSF) a publicat marți clasamentul mondial cu privire la libertatea presei în lume pentru anul 2020 și a atras atenția că următorii zece ani vor constitui, fără îndoială, „un deceniu decisiv” pentru libertatea presei, criza sanitară actuală amplificând numeroasele dificultăţi economice, politice, precum şi lipsa de încredere de care […]
România raportează 107 decese la ceas de seară. Trăim momente critice și avem nevoie de mai multă solidaritate, responsabilitate și de oameni puternici. #ROMANIAFIIPUTERNICA
UPDATE , ora 21,00: 114 decese in România de Covid19 Comentariile, mesajele absolut dramatice, apelurile disperate, teama care și-a făcut tot mai mult prezența, chiar faptele reprobabile ale multor conaționali, toate acestea vor rămâne în Cronica neagră a acestui timp. Informăm pentru că aceasta este menirea noastră și vă îndemnăm să aveți grijă de voi […]
The Guardian:“Estul Europei riscă să devină un focar de coronavirus. În România s-au făcut până acum doar 12.000 de teste. Ministrul sănătății și-a înaintat demisia. Germania face 500.000 de teste/săptămână
„România este una dintre cele mai vulnerabile țări în fața coronavirusului, pentru că duce lipsă de medici. Mii de doctori au plecat să lucreze în străinătate, pe bani mai mulți” titrează The Guardian, subliniind faptul că „În est lipsesc testele pentru COVID-19. Netestați, oamenii nu intră în statistică. Nici în carantină. Asimptomaticii dau boala mai […]
CORONAVIRUS Al treilea deces în România. 433 de cazuri confirmate. #tinetibatraniiacasa
Oameni buni, aveți grijă de bătrânii dumneavoastră! #tinetibatraniiacasa #avetigrijadebatrani „În această seară s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani care a fost internat în Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. A fost confirmat pozitiv în data de […]
Comunitățile de români din diaspora vor să știe dacă MAE poate organiza concursurile de ocupare a posturilor vacante conform ultimelor acte normative
În urma solicitărilor venite din partea comunităților de români din afara granițelor țării pentru persoanele care îndeplinesc toate condițiile pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul misiunilor diplomatice (în domeniul afacerilor externe), am solicitat răspunsuri în regim de urgență de la Ministerul pentru Afaceri Externe, Ministrului Bogdan Aurescu, detalii menite să informeze corect opinia publică. […]

Comentarii recente