Click pentru a te abona
Home » Posts tagged with » fonduri europene (Page 2)

DNA: fost viceprimar trimis în judecată, în stare de libertate pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: NĂSTASE CORNEL, pentru comiterea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, din care […]

Programul naţional modular pentru ridicarea nivelului profesional al cadrelor medicale din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Programul naţional modular pentru ridicarea nivelului profesional al cadrelor medicale din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Programul de guvernare are două priorităţi, respectiv sănătatea şi educaţia. Așa după cum știm cu toții, s-au făcut şi se vor face în continuare eforturi pentru dezvoltarea celor două domenii. Legea 153/2017 este primul act normativ din România, care aduce salariile medicilor la un nivel apropiat de cel european. De asemenea, profesorii au primit măriri […]

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, la Tulcea, pentru analiza stadiului de implementare a proiectelor ITI Delta Dunării

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, la Tulcea, pentru analiza stadiului de implementare a proiectelor ITI Delta Dunării

*posibilitatea prelungirii unor termene astfel încât proiectele să poată fi depuse și, de asemenea, despre adaptarea programului de finanțare astfel încât să se permită înființarea la Babadag, Sulina și Măcin a unor centre medicale anexe ale Spitalului Județean de Urgență Tulcea Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, s – a aflat, marți, 31 octombrie […]

DNA: Consilier superior APIA Tulcea-Centrul Baia, falsuri pentru obținerea de fonduri europene

DNA: Consilier superior APIA Tulcea-Centrul Baia, falsuri pentru obținerea de fonduri europene

*În perioada 2011-2012, inculpatul Șamata Panait, în calitate de consilier superior în cadrul A.P.I.A Tulcea – Centrul Local Baia, a falsificat prin contrafacere 10 înscrisuri sub semnătură privată (cereri, angajamente și declarații) pe care le-a completat și semnat în numele a doi fermieri fără acordul sau știința lor. Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere […]

Măcin: fostul primar obligat de instanță la muncă în folosul comunității

Măcin: fostul primar obligat de instanță la muncă în folosul comunității

*Fostul primar a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pe o durată de trei ani pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene *decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Constanța Trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, Andone Ichim, fost primar al oraşului Măcin, Tulcea, […]

DNA: fost director AJOFM acuzat pentru obținerea de fonduri europene pe nedrept

DNA: fost director AJOFM acuzat pentru obținerea de fonduri europene pe nedrept

*partenerii acordului, prin liderul de parteneriat – A.J.O.F.M. Tulcea, respectiv prin directorul executiv inculpata Lefter Iuliana, au obținut suma totală de 8.112.016,60 lei, cu care Ministerul Muncii – Organismul Intermediar – POSDRU s-a constituit parte civilă în cauză. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare […]

“Avem susținerea totală din partea premierului Cioloș pentru implementarea ITI Delta Dunării și finanțarea proiectelor noastre cu peste un milliard de euro” susține Teodorescu Horia, președintele Consiliului Județean Tulcea

*“Aş vrea ca în perioada următoare această abordare să capete şi viaţă şi să începem să finanţăm proiecte”, a spus Dacian Cioloş.  “Am fost prezent astăzi la Palatul Victoria la întâlnirea privind Investiția  Teritorială Integrată Delta Dunării (ITI Delta Dunării), dezbatere condusă de premierul Dacian Cioloș la care au participat vicepremierul Vasile Dâncu, ministrul Fondurilor […]

Ing.Ilie Petre este noul Președinte al Consiliului Director – ADI ITI Delta Dunării

Ing.Ilie Petre este noul Președinte al Consiliului Director – ADI ITI Delta Dunării

În cadrul Adunării Generale a ADI ITI Delta Dunării  care s-a desfășurat ieri, 5 martie a.c. în prezența conducerii Consiliului Județean Tulcea și a reprezentanților Consiliului Județean Constanța, după ce s-a analizat funcţionarea instituţională şi administrativă a acestui mecanism, s-a hotărât demiterea întregului consiliu director pentru neîndeplinirea obiectivelor asumate până la această dată.  Astfel, Cristina Iova, […]

DNA a trimis în judecată un subofițer operativ de la ISU Tulcea pentru complicitate la „obținerea pe nedrept de fonduri europene”

DNA a trimis în judecată un subofițer operativ de la ISU Tulcea pentru complicitate la „obținerea pe nedrept de fonduri europene”

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților: plutonier major TACEA GIGI, subofițer operativ în cadrul I.S.U. DELTA al Județului TULCEA, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire de documente false sau inexacte dacă fapta […]

Încep lucrările la Aeroport. Urmează drumul – expres și podul de la Măcin

Încep lucrările la Aeroport. Urmează drumul – expres și podul de la Măcin

Aflat intr-o vizită de lucru la Tulcea, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a asigurat autoritățile publice  și locuitorii județului Tulcea că până la sfârșitul anului urmează să demareze procedurile premergătoare demarării unor proiecte importante pentru dezvoltarea economică a județului, proiecte dintre care nu lipsesc drumul expres Constanța-Tulcea-Brăila, podul de la Măcin și modernizarea aeroportului tulcean […]

Page 2 of 212

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com