Un autoturism a luat foc la intare în Babadag
Pompierii militari din cadrul Stației Babadag au intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, la intrarea în orașul Babadag.
La fața locului s-au deplasat 5 subofițeri, cu o autospecială de stingere, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cu toate acestea, autoturismul a suferit avarii considerabile în urma incendiului, acesta fiind lichidat în limitele în care a fost găsit de echipajul de intervenție, fiind împiedicată extinderea la vegetația uscată.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să verifice periodic instalația electrică a autovehiculelor și să remedieze orice defecțiune constatată, apelând la personal specializat.
În cazul observării unor semne care pot indica izbucnirea unui incendiu, precum fum, miros de ars sau scântei, opriți în siguranță autovehiculul, îndepărtați-vă de acesta și apelați numărul unic de urgență 112.
