Click pentru a te abona

Tulcea: Mușcată de un câine ieșit dintr-o curte, o copilă de 12 ani a ajuns la spital

0 Shares

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au fost
sesizați, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie care se afla la Unitatea de Primiri Urgențe din Tulcea împreună cu fiica sa, în vârstă de 12 ani, mușcată de gleznă de un câine.

Femeia le-a relatat jandarmilor că incidentul s-a petrecut în timp ce minora se afla pe o stradă din municipiu. De asemenea, a observat că animalul a intrat apoi în curtea unui imobil.

Echipajul de jandarmerie s-a deplasat la adresa indicată, unde a identificat proprietarul animalului. Acesta a declarat că, în momentul în care a deschis poarta pentru a ieși cu autoturismul, câinele a ieșit din curte și a mușcat-o pe minoră.

În urma verificărilor, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor competente sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, urmând ca împrejurările concrete ale faptei să fie stabilite potrivit legii.

Pentru prevenirea unor astfel de incidente, proprietarii de câini trebuie să se asigure că animalele sunt ținute în condiții care să împiedice ieșirea necontrolată a acestora din curți sau din alte spații împrejmuite.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com