Dramaturgul tulcean, Ştefan Caraman, și-a lansat volumul „Anti Love Story” la Târgul de Carte Gaudeamus 2025
Dramaturgul tulcean, Ştefan Caraman, și-a lansat volumul „Anti Love Story” la Târgul de Carte Gaudeamus 2025. Invitaţi alături de autor au fost Gabriel Martin, Vinicius Tomescu şi Ioan Cristescu
Ștefan Caraman: Voi sta acasă și voi scrie. Am în lucru o carte, merge destul de greu, tragem unul de altul. E o carte specială.
*Sărbătorile Pascale sunt anul acesta un pic altfel. Suntem acasă și facem lucruri pe care, poate în alți ani nu le-am făcut. Ce ne transmit tulcenii care au răspuns provocării noastre: Ștefan Caraman, Tulcea Sărbătorile pascale le petreceam în fiecare an la țară, cu familia, la mama mea. Anul acesta rămânem acasă având în vedere […]
„Cartea neagră a Guvernării PSD 2017-un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”
*PSD-ALDE au îndeplinit doar 33 de măsuri din cele 724 cuprinse în programul de guvernare. Nici acestea nu sunt măsuri care să aducă corecţii de fond sau rezolvări de fond pentru problemele cu care se confruntă diferitele domenii de activitate. *Vom prezenta pe capitole, argumentat, “realizările” guvernării PSD-ALDE. Este timpul ca intelectualitatea critică să revină […]
Deputat Mirela Furtună la Izmail : Marcăm o nouă etapă a bunelor relații de colaborare și cooperare
* “Deplasarea la Ismail a marcat o nouă etapă a bunelor relații de colaborare și cooperare dintre orașul Izmail, Ucraina, județul Tulcea și municipiul București, România” a declarant deputatul PSD Mirela Furtună. În perioada 22 – 24 septembrie 2017, deputații Mirela Furtună și Lucian simion s-au deplasat la Ismail – Regiunea Odesa, Ucraina, la invitația Primăriei Izmail de a […]
Ziua Mondială a Zonelor Umede sărbătorită de copiii tulceni
Ziua de 2 februarie a fiecărui an reprezintă, în cadrul calendarului evenimentelor de mediu, Ziua Mondială a Zonelor Umede desemnată pentru a marca semnarea Convenţiei asupra Zonelor Umede, pe 2 februarie 1971, în oraşul iranian Ramsar de pe coasta Mării Caspice. Prima celebrare a Zilei Mondiale a Zonelor Umede a avut loc în anul 1997. […]
Alteța Sa Regală, Principele Nicolae al României, la Casa Avramide
Curtea Veche Publishing lansează miercuri, 4 iunie, ora 18.00, la Casa Avramide ,, “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, prima carte dedicată celui mai tânăr membru al Casei Regale a României, în colecția “Cărți Regale”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea și are loc în prezența ASR Principelui […]

Comentarii recente