Ștefan Ilie, primar Tulcea: Am pus bazele fundației Independenței Energetice a Municipiului Tulcea, aplicând direct la Comisia Europeană
Primarul Municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, s-a aflat miercuri, 11 Mai 2023, la Bruxelles unde a purtat prima discuție despre proiectul de combatere a sărăciei energetice a municipiului, în cadrul întâlnirii ENVE, Comisia privind Mediul, Schimbările climatice și Energie.
„Comisia Europeană a deschis posibilitatea prin care se pot depune solicitări și documente în baza cărora puem câștiga consultanță specializată din parte CE în sensul că, un consultat foarte pregătit va veni la Tulcea și va analiza împreună cu echipa din primărie toate oportunitățile viabile de investiții în producerea de energie verde, bazat pe documentație, factorii reali din teren, consum/necesar, etc., realizând în final un studiu de prefezabilitate pentru orașul nostru.
În felul acesta obținerea finanțării proiectelor pe care le avem în vedere pe această temă va fi bazată pe realitate din teren și ne va fi cu adevărat de ajutor tuturor” ne-a declarat Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.
„Acasă, în România, este Ziua Independenței și aici, în casa tuturor europenilor, de la Bruxelles, am pus bazele fundației Independenței Energetice a Municipiului Tulcea, aplicând direct la European Commission.
Sunt foarte bucuros că ne-am întâlnit și că am purtat prima discuție despre proiectul de combatere a sărăciei energetice, în cadrul întâlnirii ENVE, Comisia privind Mediul, Schimbările climatice și Energie” a conchis primarul Ștefan Ilie.
Municipiul Tulcea a depus cererea de finanțare pentru proiectul ,,Energy Poverty in Tulcea Municipality – Assessment, Diagnosis and Solutions” (Diagnoză și soluții pentru combaterea sărăciei energetice în municipiul Tulcea), în cadrul Energy Poverty Advisory Hub, pus la dispoziție de Uniunea Europeană.
