Click pentru a te abona

Ștefan Ilie, primar Tulcea: Șantiere în execuție și Programul Investițiilor. Vremea se va îmbunătăți iar noi continuăm/finalizăm lucrările de infrastructură aflate în desfășurare

8.7K Shares

Așa după cum ne-a obișnut primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, continuă să ne facă radiografia exactă a felului în care sunt ececutate lucrările edilitare pe șantierele din oraș pe care le bate la pas în fiecare zi pentru că tulceanul trebuie să fie informat în fiecare clipă ce fac autoritățile publice locale:

Șantiere în execuție și Programul Investițiilor în Municipiul Tulcea

„În cadrul investițiilor de asfaltare și modernizare, aflate în execuție, am vizitat astăzi străzile Forestierului, Alexandru cel Bun și Păcii.

Ploile ne afectează și ne întârzie lucrările, și… știu că unii se bucură că plouă, și nu pentru agricultură. Dar mai știu și că ,,răbdarea trece marea”, așa că soarele ne va oferi și prilejul de a executa cât mai corect aceste lucrări.

Șantiere în execuție și Programul Investițiilor în Municipiul Tulcea

*Pe Forestierului se vor asfalta 2,838 km, din Str, Isaccei și până în Vărărie Baltă. În zona Fraher – Isaccei lucrările vor începe cu montarea conductelor de apă potabilă și canalizare menajeră.

În acest sens fac apel către deținătorii imobilelor din zonă, către antreprenori, să se racordeze la utilitățile nou montate înainte de a asfalta strada. Colegii mei, responsabili de lucrare, vor trece pe la fiecare în parte și le vor oferi detalii.

*Pe Alexandru cel Bun am început lucrările pentru montarea straturilor peste care se va turna asfaltul, pe o lungime de 1,661 km. Se va moderniza partea carosabilă și se vor construi trotuare noi.

Fac apel către locuitorii care așteaptă aducționea gazului metan și care întreabă de ce asfaltăm înainte și le transmit că proiectul se află încă în evaluare la Ministerul Dezvoltării, că e primul proiect pentru gaz pe care l-a realizat vreodată Primăria Tulcea și că deși l-am depus înaintea asfaltării, va obține finanțare mai târziu. Însă acum legislația s-a modificat și ne permite să intervenim pe străzile aflate încă în garanție.

Dacă nu asfaltăm acum pierdem banii obținuți pentru asfaltare, ori ne permitem acest lucru? Investițiile sunt gesionate de ministere și agenții diferite și de cele mai multe ori evaluarea nu se face în ordinea firească. Important este să se facă!” spune primarul Ștefan Ilie.

Ploile ne întârzie, ele ne și ajută, arătându-ne unde terenul nu a fost tasat corect, unde sunt hrube istorice sau pe unde mai trebuie montate geigere de scurgere.

„*Pe Păcii se vor asfalta primii 300 de metri dintr-un total de 1,105 km. Deși ploile ne întârzie, ele ne și ajută, arătându-ne unde terenul nu a fost tasat corect, unde sunt hrube istorice sau pe unde mai trebuie montate geigere de scurgere.

Stâlpii de electricitate vor fi scoși de pe trotuare, iar cablurile vor fi transferate în rețeaua subterană nou construită și avem ocazia de a contribui cu toții la modernizarea străzii, prin trecerea la noul sistem de utilizare a utilităților prin cablu, care necesită și refacerea instalației de alimentare cu energie electrică de pe proprietatea personală, din firida de branșament / bloc de măsură și contorizare până la cutia de racord de la limita proprietății.

Lucrările pentru refacerea coloanei de alimentare între grupul de măsură (contor) și tabloul interior de utilizare, vor fi suportate de către E-Distributie Dobrogea” a mai spus Ștefan Ilie, primar al municipiului Tulcea .

În acest sens, vă rugăm să transmiteți solicitarea/acceptul semnat, de preferat până la data de 1 iunie, în una dintre variantele următoare:

1. Online – la adresa dosareinteriortulcea@e-distributie.com

2. Fizic – la sediul din Tulcea, str. Victoriei nr.93-95 (intrarea din str Podgoriilor).

„Așadar, timpul frumos ne va ajuta, cum este firesc și chiar dacă eu sunt cea mai înjurată persoană din oraș, cum la fel de firesc este, vă spun că nu este prima dată, că voi avea răbdarea de a face corect și trainic lucrările, pentru că nu sunt interesat de nimic altceva decât de interesul public” a conchis primarul Ștefan Ilie.

8.7K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com