(Video) Primăria Tulcea lucrează pe Strada Alunișului (asfaltare,canalizare,scurgere pluvială, alte utilități)
Proiectul ,,Reabilitarea și modernizarea sistemului rutier, Zona Vest„, în valoare de 9.500.000 Euro, cuprinde reabilitarea utilităților publice, modernizarea trotuarelor și asfaltarea străzilor Rezervorului, Victoriei, Bucovinei, Delfinului, Buna Vestire, Dobrogeanu Gherea – Mihail Kogălniceanu, Libertății, Antenei, Eroilor, Maior Andrei Grigore, Trandafirilor, Traian, Oițelor, Mircea Vodă, Toamnei, Podgoriilor, Cicoarei, Pelinului, Alunișului, Razboieni și C. A. Rosetti.
„Strada Alunișului este strada care a dat naștere poate celor mai multe discuții și injurii. E firesc ca o stradă plină de gropi, în paragină de foarte mulți, ani să provoace atâtea polemici. Deși asfaltul părea principala cauză, în profunzime, strada avea grave probleme de canalizare menajeră, scurgere pluvială și de alte utilități.
Strada Alunișului face parte din investiția ,,Reabilitarea și modernizarea sistemului rutier – Zona Vest”.
Continui să mulțumesc tulcenilor pentru răbdare și încredere a transmis Ștefan Ilie, primarul Municipiului Tulcea.
