(Video) Fermierii tulceni au protestat cu peste 100 de tractoare pe DN22. „Dacă nu se rezolvă nimic, blocăm Podul Brăila -Tulcea!”” Nu îngropați Agricultura!” „Suntem la capătul puterilor!”
Fermierii tulceni s-au alăturat tuturor fermierilor și transportatorilor din țară într-un protest spontan organizat pe rețelele de socializare și pe grupurile de agricultori. Peste 100 de tractoare și camioane au venit din Baia, Casimcea, Topolog, Stejaru, Babadag, Beidaud, Ceamurlia, Jurilovca, Slava Rusă și Slava Cercheză.
Fermierii s-au adunat la Două Cantoane și au mers în marș până la limita județului Tulcea cu Județul Constanța. Oamenii sunt nemulțumiți de prețul carburanților, scumpirile polițelor RCA, taxele de drum. Ei acuză Guvernul că nu le oferă sprijin, în timp ce permite importul de cereale din Ucraina și că apar tot felul de hotărâri care-i duc direct spre faliment.
„Ne-am adunat de peste tot, suntem solidari cu colegii noștri de la București și din toată țara, așteptăm soluții, răspunsuri, măsuri concrete de la autorități care, par că nu ne i-au în seamă. Subvențiile nu ajung la fermieri, suntem europeni de mâna a doua. Dacă nu sprijiniți fermierii români și nu ne ajutați să ridicăm țara asta vom merge până la capăt.
Plătim impozite mari, vă ținem pe salarii grase și voi ne blocați activitatea cu măsuri absurde. Dacă săptămâna viitoare nu primim nici un răspuns la revendicările noastre, la problemele grave care ne închid firmele, ne vom aduna și mai mulți și vom bloca Podul Brăila – Tulcea. Suntem disperați!”
a spus a spus Liliana Marinescu, vicepreședinte pentru Agricultură OFA UGIR .
„O mare parte dintre fermele din România sunt în prag de faliment după ce datoriile către furnizori s-au acumulat anul trecut pe fondul pierderilor provocate de secetă, a costurilor de producție majorate și a prețurilor scăzute la produsele agricole. Fermierii sperau ca începutul anului să aducă măsurile anunțate menite să îi salveze: creditele cu dobândă scăzută, plata integrală a subvențiilor APIA, ajutorul pentru crescătorii de animale și subvenția de 100 de euro la hectar pentru culturile de toamnă. Până la acest moment, însă, nu există niciun proiect de act normativ pentru implementarea noilor măsuri promise de Guvern”
a mai declarat Liliana Marinescu.
„Nu ne ascultă nimeni, am făcut tot felul de solicitări avem promisiuni dar nici o măsură concretă. Se pare că noi avem numai obligații, nu avem drepturi. Acum există o prevedere legală care ne obligă să înmatriculăm inclusiv plugul și balotiera și să le facem verificare tehnică o dată pe an. Păi noi ieșim o lună sau o săptămână-două pe an cu acel utilaj și trebuie să plătim alte și alte taxe?!” spun oamenii în mijlocul cărora ne-am aflat astăzi.
„Subvențiile nu ajung sau ajung cu mare întârziere la fermieri. Suntem trimiși la bănci unde facem credite peste credite cu dobânzi mari de nici nu mai știm ce și cum să plătim. Mulți dintre noi suntem obligați să intrăm în faliment. Se adoptă legi care nu sunt în concordanță cu realitatea din teren, fiecare regiune are specificul său, nimeni nu ne consultă atunci când se iau hotărâri. Suntem hotărâți să mergem până la capăt. Noi n-am venit aici politic, noi ne strigăm necazurile, am venit de peste tot cum am putut. Avem dreptul să fim ascultați și să primim sprijin din partea autorităților. Suntem pregătiți să continuăm protestele” mai spun oamenii.
Astăzi, sâmbătă, 13 Ianuarie 2024, fermierii tulceni au adus și un sicriu pe care scria „Agricultura Românească”

Felicitări fermierilor Tulceni! Felicitări Dobrogea newsletter pentru articol. Ma bucur ca ii susțineți!