Tulcea: Buștenii se fură la lumina zilei. Dosar penal pentru transport ilegal de lemn
Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea, împreună cu consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, au acționat în baza unui plan de acțiune propriu, în conformitate cu prevederile Planului de acțiune „ SCUTUL PĂDURII ”, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor silvice.
Astfel, polițiștii au depistat, pe DN22, între localitățile Luncavița și Văcăreni, o autoutilitară condusă de către un bărbat de 46 ani, ce transporta 27,774 de m.c. material lemnos.
În urma activităților de verificare, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deținea documente privind proveniența lemnului, nerespectând conținutul de fond și formă al avizului de însoțire al materialului lemnos, încălcând astfel H.G. 512/2022.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire.
Totodată, a fost ridicată cantitatea de 8,796 m.c. material lemnos, fiind indisponibilizat și mijlocul de transport.
Polițiștii vor acționa și în perioada următoare pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale în vigoare.
