Click pentru a te abona

Tragedie pe Eternității: O fată de 15 ani a sărit de la etajul 4 al apartamentului care ardea violent. Alte două persoane intoxicate cu fum

136 Shares

La sosirea pompierilor, în exteriorul blocului a fost găsită o persoană de sex feminin de aproximativ 15 ani, conștientă, ce prezenta multiple traumatisme (în urma căderii de la înălțime). Aceasta a fost preluată de ambulanța SAJ tip C și transportată la UPU Tulcea. De asemenea, au fost transportate la spital, încă două persoane, ce s-au autoevacuat din apartament, intoxicate cu fum.

Pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu anunțat prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, la un imobil de locuințe tip bloc din municipiul Tulcea, situat pe strada Eternității. Incendiul a izbucnit la un apartament situat la etajul patru și se manifesta generalizat într-un dormitor al imobilului.

Au intervenit de urgență 5 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, precum și o ambulanță SAJ.

Prin intervenția promptă a pompierilor incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 minute, împiedicând extinderea flăcărilor la restul locuinței.

136 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com