Două femei au fost trimise în instanță, după ce au pretins și primit 3.000 de euro pentru o promisiune de angajare
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, ca urmare a finalizării urmăririi penale, efectuate cu sprijinul polițiștilor anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a două persoane inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic […]
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa: Examenul de diplomă și admiterea, organizate conform noilor reglementări
După ce studenții militari ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au trecut cu succes de examenul de diplomă, acum este rândul studenților civili să susțină ultimul și cel mai important examen, care marchează sfârșitul celor patru ani de studii universitare de licență. Probele se desfășoară în condiții de maximă siguranță, cu respectarea tuturor regulilor de […]
Noul Cod administrativ al României vizează modernizarea și eficientizarea activității corpului funcționarilor publici
Legea privitoare la Codul Administrativ a primit luni, 9 iunie a.c., 175 de voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă”, iar 15 deputați s-au abținut. “Vorbim de peste 800 (opt sute) de articole care modifică pentru prima dată în mod concret, structural, aș spune, actele normative care reglementează activitatea administrației publice locale și centrale pentru modernizarea, […]

Comentarii recente