Click pentru a te abona

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa: Examenul de diplomă și admiterea, organizate conform noilor reglementări

110 Shares

După ce studenții militari ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au trecut cu succes de examenul de diplomă, acum este rândul studenților civili să susțină ultimul și cel mai important examen, care marchează sfârșitul celor patru ani de studii universitare de licență. Probele se desfășoară în condiții de maximă siguranță, cu respectarea tuturor regulilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Având în vedere specificul studiilor, pentru studenții din anul IV s-a impus prezența fizică a acestora în sălile de examen. Studenții susțin probele examenului de diplomă conform programărilor individuale, accesul în săli făcându-se în baza unui orar stabilit și în urma triajului asigurat de personalul medical al academiei.

Tot în această perioadă, este în desfășurare și examenul de disertație, acesta susținându-se, în premieră, în sistem online.

Începând cu data de 1 iulie 2020, s-a deschis, de asemenea, și platforma pentru înscrierea și admiterea la studiile de licență și de masterat în noul an universitar. Pentru prima dată, anul acesta, înscrierea la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” se va organiza exclusiv online, iar admiterea se va face în baza mediei obținute la examenul de bacalaureat.

Tinerii interesați au la dispoziție 719 locuri pentru numeroase specializări, dintre care 119 locuri la studii universitare de licență – secția militară, 315 locuri la studii universitare de licență – secția civilă și 285 de locuri la studii universitare de masterat.

Pa lângă noutatea modalității de înscriere și admitere, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” marchează încă o premieră în domeniul studiilor universitare în Dobrogea prin programul de masterat „Oceanografie și hidrografie”, avizat de Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

„În contextul noilor norme sociale impuse de pandemia de COVID-19, atât cadrele didactice, cât și studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au înțeles încă de la început necesitatea adaptării la un nou sistem de predare și evaluare, fiecare dintre utilizatorii platformei noastre abordând acest nou tip de interacțiune cu maximă seriozitate și responsabilitate. În condiții de maximă siguranță am finalizat cu succes examenul de diplomă la secția militară, iar acum suntem în ultimele zile de susținere a probelor de examen la studiile universitare de licență și masterat – secția civilă. De asemenea, organizăm în premieră anul acesta admiterea, atât pentru secția civilă, cât și pentru secția militară, exclusiv online, în baza mediei obținute la bacalaureat.

Pentru instituția noastră de învățământ este o provocare, după cum o provocare va fi și felul în care ne vom desfășura activitatea pe viitor. Academia Navală „Mircea cel Bătrân” este pregătită, însă, pentru această nouă abordare, asigurând și în noul context un învățământ la standarde internaționale. Această perioadă ne-a determinat să grăbim implementarea unor noi politici și reforme în sistemul nostru de învățământ, pe care le aveam în vedere cum ar fi examinarea online a studenților. Considerăm acest moment ca fiind unul de autoevaluare și de raportare și adaptare a ofertei educaționale la noile tendințe, iar corpul profesoral al universității noastre a demonstrat deja că și în contextul noilor condiții putem avea un învățământ de calitate și performanță.”, a declarat comandor Alecu Toma, Comandant (Rector) împuternicit al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com