România a primit 37,05 milioane de euro în cadrul PNRR care vizează susținerea reformelor și investițiilor pentru tranziția verde
Comisia Europeană a anunțat că a transferat sume cu o valoare totală de 26,8 miliarde de euro, sub formă de credite şi granturi, către Cehia, Germania, Italia, Portugalia şi România. Banii au fost oferiți în cadrul Mecanismului de Redresare şi Reziliență (PNRR), care vizează susținerea reformelor și investițiilor pentru tranziția verde și digitală în statele membre ale Uniunii Europene.
În fapt, România a primit 37,05 milioane de euro.
„După ce România a furnizat informații suplimentare și a făcut progrese cu privire la aceste etape, Comisia a deblocat acum o sumă brută de 42,59 milioane EUR. Aceasta include 17,78 milioane euro aferente jalonului 133, care a fost atins pe deplin, și 24,8 milioane EUR aferente jalonului 129, în care au fost recunoscute progrese, deși obiectivul de referință nu este încă considerat îndeplinit în mod satisfăcător.
Plata către România este de 37,05 milioane de euro, după deducerea prefinanțării. În paralel, din cauza nerespectării în totalitate a jalonului 129, Comisia a redus suma totală a împrumutului disponibil României cu 10,77 milioane EUR”,
a transmis Comisia Europeană.
Până în acest moment, România a primit în total 9,4 miliarde de euro, dintr-un total de 28,53 miliarde de euro ce a fost alocat pentru PNRR-ul ţării noastre.
