Click pentru a te abona

Primăria Tulcea lucrează la un Parc Industrial, proiect menit să atragă investitori și să ofere firmelor tulcene spații moderne pentru desfășurarea activităților de producție

0 Shares

Primăria Municipiului Tulcea lucrează la un Parc Industrial, un proiect menit să atragă investitori și să ofere firmelor din Tulcea spații moderne pentru desfășurarea activităților de producție.

„Ne dorim ca Tulcea să fie un oraș în care oamenii să găsească nu doar un loc frumos în care să trăiască, ci și oportunități de muncă, afaceri și dezvoltare pentru desfășurarea activităților de producție” spun organizatorii.

Primăria Tulcea lucrează la un Parc Industrial proiect menit să atragă investitori și să ofere firmelor tulcene spații moderne pentru desfășurarea activităților de producție

În acest sens a avut loc la Primăria Tulcea o nouă întâlnire de lucru cu echipa de proiectanți, în cadrul căreia s-a discutat despre organizarea și amenajarea viitorului parc industrial.

„Vom reglementa urbanistic o suprafață de 32 de hectare, teren în proprietatea Municipiului Tulcea, care să permită dezvoltarea parcului industrial în mai multe etape.

În prima fază, ne propunem amenajarea unei suprafețe de aproximativ 5 hectare. Avem în vedere construirea a 6 hale de producție, fiecare de aproximativ 1.000 mp, care vor putea fi compartimentate în spații mai mici, de până la 250 mp. Astfel, vor putea fi folosite atât de companii mai mari, cât și de antreprenori locali și firme aflate la început de drum.

Ce va câștiga Tulcea din acest proiect?

În primul rând, locuri de muncă și șanse mai bune pentru tulceni de a-și construi un viitor aici, acasă. În același timp, ne dorim să oferim condiții pentru dezvoltarea firmelor locale, să atragem investitori noi și să încurajăm activitățile de producție, care pot aduce mai multă valoare economiei orașului.

Primăria Tulcea lucrează la un Parc Industrial proiect menit să atragă investitori și să ofere firmelor tulcene spații moderne pentru desfășurarea activităților de producție

Pentru realizarea investiției, ne propunem să accesăm fonduri europene, atât pentru infrastructura necesară, cât și pentru construirea primelor hale.

Dezvoltarea Tulcei nu se face doar prin străzi modernizate, parcuri și clădiri reabilitate. Avem nevoie și de o economie mai puternică, de firme care să investească aici și de locuri de muncă pentru oameni.

Vrem ca tinerii să aibă motive să rămână în Tulcea, iar cei care vor să investească să găsească aici condiții bune pentru a-și dezvolta afacerile”

a precizat George Șinghi, Viceprimarul Municipiului Tulcea .

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

0 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com