Premierul Nicolae Ciucă la Podul Brăila-Tulcea: „În decembrie 2022, vom avea acest pod în circulaţie”
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a fost însoțit vineri, 15 Aprilie 2022, de reprezentanții CNAIR, pe șantierul Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila. Acesta este ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune.
Reprezentanții antreprenorului au prezentat proiectul și au asistat împreună la ridicarea unui tablier în zona centrală a structurii.
„Am discutat toate elementele de detaliu şi data de finalizare a lucrării. Este evident că, deşi ne aflăm în întârziere, avem garanţii în acest moment de la constructori şi beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile şi se vor executa lucrările astfel încât în luna decembrie anul acesta (2022) podul să poată fi dat în circulaţie” a declarat premierul Nicolae Ciucă.
„Este un proiect cu care ne mândrim. Am putut să stau de vorbă cu constructorii şi sunt cât se poate de mândri de ceea ce au realizat. Îmi spunea domnul director că, practic, prin această lucrare România face un pas înainte în ceea ce priveşte construcţia de poduri suspendate, este singurul pod suspendat pe teritoriul ţării noastre.
Noi avem datoria să putem să asigurăm finanţarea, dumnealor să dezvolte lucrările, să înveţe, este un aport al mai multor companii din mai multe ţări. Este foarte important ca inginerii noştri să poată să identifice şi să desluşească alte dezvoltări tehnologice prin care să putem în viitor să dezvoltăm astfel de lucrări, de ce nu, cu forţele proprii. Ca atare, în decembrie vom avea acest pod în circulaţie” a declarat premierul Nicolae Ciucă pe șantirul Podului Suspendat peste Dunăre Brăila-Tulcea.
