Click pentru a te abona

Podul suspendat peste Dunăre Brăila-Tulcea: Un convoi de 60 de camioane au început testele de încercare a suprastructurii podului

3.4K Shares

Cel mai complex și avansat test de încărcare a unui pod realizat până acum din istoria României

La Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea au început, astăzi, testele de încercare a suprastructurii podului, care reprezintă o metodă de verificare practică, în care se urmărește determinarea comportamentului real al structurii prin încercare.

Teste de încercare a suprastructurii podului peste dunare Braila Tulcea Iunie 2023

Încercarea pasajului se desfășoară în două etape, după cum urmează:

Încercare statică

Se realizează în decursul a 3 zile, începând de astăzi, prin intermediul unui convoi de 60 vehicule de mare tonaj, a câte 40 tone fiecare. Poziționarea camioanelor s-a făcut la 32 metri distanță între ele, amplasate pe toată lungimea podului pe calea nord, întrucât se realizează concomitent și proba de torsiune. În următoarele 2 zile, se vor realiza alte 5 încercări statice cu câte 19 camioane încărcate cu 40 tone fiecare.

Această etapă este monitorizată prin 2 sisteme: unul de topografie, format din 4 echipe cu 4 stații GPS de înaltă precizie și un sistem de 50 senzori de monitorizare instalați pe pod, care vor rămâne permanent.

Incercare dinamică

Se va realiza joi, prin intermediul a 2 camioane pe pod, care vor rula cu o viteză constantă de maximum 80 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.

Este una din etapele importante înaintea deschiderii Podului de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa.

Teste de încercare a suprastructurii podului peste dunare Braila Tulcea Iunie 2023

”Pentru acest proiect de infrastructură s-au folosit aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oţel, iar fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru şi susţine tablierul metalic cu ajutorul tiranţilor. Greutatea totală a celor două cabluri principale are 6.700 tone. Tablierului metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone”, a declarat directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Potrivit şefului CNAIR, valoarea contractului, finanţat prin POIM, este de 2,375 miliarde de lei cu TVA. Podul suspendat are o lungime de 1974,30 metri.

Teste de încercare a suprastructurii podului peste dunare Braila Tulcea Iunie 2023

Drumul principal (Brăila – Jijila) are o lungime de 19,095 km, iar drumul de legătură cu DN 22 (Smârdan – Măcin) are o lungime de 4,328 km.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

3.4K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com