Podul peste Dunăre Brăila Tulcea: Inaugurarea va avea loc pe 6 iulie 2023. Este așteptat președintele Klaus Iohannis și chiar premierul Italiei, Giorgia Meloni (SURSE)
Inaugurarea podului suspendat peste Dunăre, programată pentru 27 iunie, va avea loc pe 6 iulie 2023. Este așteptat la acest important eveniment președintele Klaus Iohannis și chiar premierul Italiei, Giorgia Meloni, conform unor surse.
Antreprenorul lucrării „Pod Suspendat peste Dunăre” este Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale, conform constructorului italian. Asocierea de constructori japonezi și italieni (Webuild -IHI) monteaza acum ultimele elemente de parapet și de semnalizare rutieră și face ultimele verificări ale sistemelor.
„Din 6 iulie se va da drumul la circulaţie. Orice zi câştigată până atunci pe care constructorul o va folosi, sigur şi pentru lucrările acestea simple dar şi pentru demontare, care nu sunt simple şi nu pot fi efectuate sub trafic, am ales soluţia corectă, să folosim acest pod o mare parte a zilei şi o mare parte din lucrări să fie noaptea, iar în weekend să fie circulaţie 24 din 24”, a declarat Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor.
Șoferii vor putea folosi deocamdată doar drumul de legătură Măcin, în condițiile în care celălalt drum, spre Jilia, ar putea să fie gata abia la finele acestui an.
Pentru acest pod suspendat care va asigura conexiunea rutiera dintre Brăila și Tulcea s-au folosit 81.000 de km de fir de oțel pentru cabluri și 28.000 de tone de fier pentru cele 86 de segmente ale tablierului metalic.
Podul suspendat are o lungime totală de de 1.974,3 metri, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489,65 si 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului este de 38 metri de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre. Podul va asigura legătura rutieră între Brăila și Tulcea, între Moldova, Muntenia și Dobrogea.
Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legatură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
Laţimea totală a podului suspendat de la Brăila este de 31,7 metri. Calea pe pod are 22 metri şi aee patru benzi de circulaţie de câte 3,5 metri laţime fiecare, patru benzi de încadrare de câte 0,5 metri laţime, două acostamente de 1,5 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având laţimi de câte 2,8 m fiecare.
