Click pentru a te abona

Incendiu la rafinăria Petromomidia Năvodari

1.7K Shares

,,În această dimineață, în instalația de Hidrocracare Blândă (MHC), s-a produs o aprindere, care a fost localizată rapid. Aceasta a fost stinsă în scurt timp, de personalul din serviciul intern de intervenție, alături de pompierii miliari ISU Dobrogea.

Incendiu la rafinăria Petromomidia Năvodari

Nu au fost înregistrate victime, iar toți angajații din zona instalației s-au autoevacuat în siguranță, respectând procedurile specifice pentru situații de urgență. Activitatea operațională a rafinăriei Petromidia nu a fost afectată.

În acest moment, ca măsură de precauție, sunt efectuate proceduri de răcire a instalației, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție”, 

au transmis reprezentanții Rompetrol Rafinare.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, focul a apărut la una dintre instalaţii.

„Incendiu instalaţie din cadrul Petromidia. Intervin 6 ASAS, 2 autoscari, 1 ATPVM şi 1 AMOP, cu 33 subofiţeri şi un ofiţer. Instalaţia este oprită, incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare”,

a transmis ISU.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.7K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com