Click pentru a te abona

Georgian Caraman: Babadagul în sărbătoare – o poveste frumoasă din tradiția unui oraș care a învățat să se dezvolte fără să-și uite istoria și locul pe care-l merită

8.6K Shares

Timp de aproape o săptămână orașul Babadag s-a gătit de sărbătoare și a scos o parte dintre cele mai frumoase și îndrăgite obiceiuri evadând din cotidian: hramul bisericii celei vechi, expoziții de artă, concursuri, lansare de carte, simpozioane, costume de sărbătoare, povești de succes, proiecte de viitor.

Au sfârâit grătarele și s-a încins atmosfera cu cântec, dans și voiebună. Preparatele tradiționale ale toamnei au satisfăcut plăcerea gusturilor, străzile s-au umplut de oameni, tineri, bunici, copii, băbăienii au ieșit cu mic, cu mare să petreacă de sărbătoarea orașului cu licorile toamnei, cu dansatorii Dobrogei și cu vedetele cu care-au cântat toți cei prezenți. A fost o poveste frumoasă din tradiția unui oraș care a învățat ușor-ușor să se dezvolte fără să-și uite istoria și locul pe care-l merită.

„Babadagul de astăzi își are rădăcinile adânci în oamenii de excepție ai trecutului unui oraș care a înțeles că prin cultură, educație, armonie și convițuire pașnică un oraș, o comunitate se dezvoltă mai frumos și mai sustenabil. Prezentul orașului Babadag este suma a ceea ce am acumulat și a tot ceea ce orașul continuă să creeze în timp. În aceste zile de sărbătoare vă mărturisesc că îmi doresc pentru acest oraș cu o istorie atât de îndelungată și bogată, să fie preţuit de cei pentru care este – acasă, să fie mereu locul de început pentru cele mai frumoase proiecte!”

ne-a mărturisit Georgian Caraman, primarul orașului Babadag.

„Am văzut oameni bucuroși, cântând și dansând, copii fericiți alături de părinți sau bunici dornici de astfel de evenimente și am fost la rândul meu fericit. Sunt oameni de peste tot, s-au aflat lângă mine mulți dintre prietenii de nădejde ai orașului Babadag, pe domnul deputat George Șișcu și pe Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea Mihai Huleni, care au demonstrat de-a lungul timpului că iubesc Babadagul. Îi felicit pentru activitatea și pentru implicarea lor.

De asemenea vreau să-i mulțumesc doamnei primar Dorinela Irimia pentru că a acceptat invitația noastră de a participa împreună cu ansamblul ,,Fiii Saraiului” alături de noi la această sărbătoare și pentru cuvintele frumoase adresate înainte de a-mi oferi simbolic ,,Cheia Saraiului”. O felicit pentru ceea ce face pentru comunitatea Saraiu, pentru devotamentul și implicarea ei față de cetățenii pe care ii reprezintă.

Ultima noapte de sărbătoare se va încheia cu un spectaculos foc de artificii și, vreau să vă spun că am adunat tot felul de propuneri de la concetățenii mei astfel încât la anul, cu ajutorul lui Dumnezeu, orașul și sărbătorile lui vor fi mai frumoase și mai împlinite.

Mărturisesc sincer, dragi băbăieni, faptul că sunt extrem de mândru de felul în care au decurs lucrurile în aceste zile de sărbătoare și de modul exemplar în care s-au comportat toți cei prezenți drept pentru care vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte cu respect și considerațiune”

a mai declarat primarul Georgian Caraman.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

8.6K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com