După 24 ani, Dracula Park din vremea lui Năstase, „cel mai mare parc din Europa”, se realizează de un privat
În anul 2001, pe vremea când Adrian Năstase era prim-ministru, Dan Matei Agathon a lansat o subscripție publică prin care aduna bani pentru ceea ce trebuia să fie cel mai mare parc din Europa de est: „Dracula Park”.
Dracula Park, prezentat la Tulcea unde Delta Dunării avea nevoie mare de fonduri
Proiectul a fost prezentat și la Tulcea unde, întrebam pe atunci ce ar trebui să facem pentru dezvoltarea turismului în Delta Dunării. Chiar am inițiat, într-o notă umoristică, ideea de „Terente Park” pentru că se vorbea despre „atracții inedite” (sigur, au fost aplauze din partea operatorilor de turism aflați în sală și un buchet de flori de la răposatul Agathon… dar Deltei Dunării încă nu-i venise rândul-nota autoarei)
În proiectul lui Aghaton se stipula faptul că în cetatea medievală a Sighișoarei, pe platoul Breite, trebuia să fie un parc dedicat personalului fictiv Dracula, care să se întindă pe 50 de hectare. Era nevoie de 40 de milioane de dolari pentru a-l realiza.
Cu toate că în străinătate fusese foarte bine primit, aici, acasă, proiectul ,,Dracula Parc“ a fost criticat de toată lumea, de la preoții care vedeau în el o manifestare satanistă, până la câțiva academicieni care-l considerau o blasfemie adresată istoriei naționale. Pus în fața acelor critici, ministrul Agathon a ținut-o pe a lui, una și bună: „Noi prețuim foarte mult istoria noastră. În schimb, lăsăm să ne scape o industrie cum este industria Dracula și să aducă un profit de 3 miliarde de dolari în lume“
Povestea a continuat fără happy end, cu ceva țepe… dar la buzunarele românilor naivi (ca în toate timpurile). Ei, nici măcar Dracula nu mai este ce-a fost odată: nu mai suge sânge…se mulțumește doar cu banii supți din portofelele inocenților care au crezut că vor ajunge mari afaceriști, datorită poveștilor de groază cu și despre vampirul din Carpați.
Și totuși, după 24 ani, Dracula Park revine în actualitate printr-o inițiativă privată
Iată că după 24 de ani ideea este pusă în practică printr-o inițiativă privată. Nu la Sighișoara, ci la Miercurea Ciuc. Un parc de distracții de dimensiuni importante este pregătit să fie lansat în România, cu denumirea de Dracula Park.
„Am imaginat o lume de poveste transilvăneană din secolele XIV–XV, care prezintă moștenirea noastră culturală și arhitecturală. Pornind de la regele Matei Corvin până la Dracula, otomani, tătari, se va pune accent și pe culturile secuiască, săsească, română și romă”, a declarat omul de afaceri Lénárd András, cel care, după 24 de ani pune în practică „visul” lui Dan Matei Aghaton, ministru în Guvernul Năstase.
