Drumul „Dobrogea Expres” va realiza legătura între localitățile Constanța – Babadag – Tulcea Isaccea – Măcin – Brăila. Primul tronson contractat: 60 de kilometri relația Jijila – Isaccea – Cataloi (lângă Tulcea)
*Acest tronson face parte din viitorul Drum Expres Brăila – Tulcea – Constanţa, care va asigura conexiunea cu Podul suspendat peste Dunăre, cel mai mare proiect de infrastructură al României din ultimii 30 de ani a cărui construcție este într-un stadiu avansat pe ambele maluri ale Dunării.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru drumul expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi).
Contractul a fost semnat cu firma Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA. Durata de realizare a contractului, în valoare de 14.159.206,13 lei, fără TVA, este de 24 de luni. Proiectul va fi finanţat din alocarea ITI pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, fonduri europene nerambursabile.


Trebuie să precizăm de fiecare dată când vorbim despre proiecte de infrastructură complexe, și toate aceste obiective au toate coordonatele unor astfel de proiecte, că există un ciclu cu pași concreți cum sunt Studiile de Fezabilitate, Proiectul Tehnic, avize și tot felul de alte reguli care ţin de finanţarea europeană.

Toate aceste proceduri le-am urmat conform regulilor impuse şi pentru Podul peste Dunăre, pe care, iată, îl vedem cu toţii crește cu fiecare zi care trece. Este o realitate. Proiectul despre care vorbim astăzi este încă o etapă parcursă din acest ansamblu de investiţii care compun cel mai mare proiect de investiţii al României”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Obiectivul general al proiectului, ca parte din rețeaua TEN-T Globala, este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condiții pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.
De-a lungul drumului se vor proiecta și perdele forestiere de protecție împotriva înzăpezirii.
