Click pentru a te abona

Comuna Baia te invită să petreci românește pe 1 Decembrie, Ziua Națională a României

1.5K Shares

În fiecare an, pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, românii, oriunde s-ar afla, stau cu sufletul, cu inima, cu iubirea pentru rădăcinile adânci ale românilor în locul unde fiecare simte că-i acasă. În comuna Baia oamenii reîncep să se adune laolaltă pentru a se bucura și a-și cinsti memoria neamului, împreună.

1 decembrie la Baia

„De Ziua Naţională a României, după Sfânta Liturghie, în bisericile noastre va fi oficiată slujba de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională a românilor în anul 1918 – personalități semnificative ale istoriei române și făuritori ai moștenirii culturale și comunitare a poporului nostru”

ne spune Liliana Marinescu, primarul Comunei Baia din județul Tulcea.

„Marea Unire de la 1918 a conturat României un destin care ne situează în mijlocul marii familii europene. Sărbătorind acest eveniment istoric ne afirmăm identitatea în cadrul unei Europe unite și puternice. De aceea, sărbătorim cu cântec, joc și voie bună, vom petrece românește într-o atmosferă de adevărată sărbătoare.

Vă spun că pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în parcarea „La Tudorică„, ne vom aduna și vom petrece cum știm noi mai bine: avem o expoziție de tractoare, da, nu râdeți, o expoziție specială de tractoare(!), avem muzică bună, invitați care ne vor cânta și ne vor încălzi sufletul și avem, cum altfel, multe surprize.

Așa, cum le stă bine oamenilor gospodari! Vă așteptăm, oameni buni, cu tradițiile și valorile care ne unesc ca națiune! Uniți. Așa cum au fost bătrânii noștri în toate timpurile!”

ne-a mai spus Liliana Marinescu, primarul Comunei Baia.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.5K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com