Click pentru a te abona

Certificate de apreciere pentru voluntarii INVICTUS din cadrul Jandarmeriei Tulcea

423 Shares

Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea a organizat o  ceremonie prin care au fost recompensați voluntarii INVICTUS din cadrul Jandarmeriei Tulcea, care au participat, în această toamnă, la „Ștafeta Veteranilor INVICTUS 2024„, ediția a XI-a.

Certificate Invictus

În semn de recunoaștere a efortului depus de voluntarii INVICTUS din cadrul Jandarmeriei Tulcea,  colonel Bordei Ion, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, a înmânat Certificatele de Apreciere și insignele emise de Alteța Sa Regală, Principele Radu al României.

Acest eveniment de voluntariat a presupus purtarea în alergare a trei ștafete,  pe trei trasee diferite, denumite după culorile Drapelului Național – albastru, galben,  roșu cu scopul de a aduce un omagiu veteranilor și soldaților români decedați în misiuni militare, recunoștință și cinste militarilor din teatrele de operațiuni care s-au sacrificat pentru poporul român. Traseele parcurse au însumat peste 3600 km, iar la ediția din acest an, au participat peste 1.000 de voluntari.

Jandarmii, coordonați de colegul lor, plt. adj. șef Andrici Sorin au dus, în alergare,  ștafeta de culoare roșie, reprezentând unul dintre cele trei trasee reprezentate de culorile Drapelului Național, până la Brăila, unde a fost preluată de altă echipă de alergători, ce au continuat traseul roșu care s-a terminat pe 25 octombrie, la Carei, de Ziua Armatei României, cinstind eroii și veteranii României care s-au jertfit pentru noi.

Echipa de alergători de la Tulcea a fost susținută de inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, col. Bordei Ion, acesta numărându-se și el printre alergători.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

423 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com