Click pentru a te abona

Accident mortal la Vișina. Un motociclist din Sălcioara a murit după coliziunea cu un autoturism

825 Shares

Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Jurilovca, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Vișina.

Accident mortal la Vișina

Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că un bărbat de 45 de ani, din localitatea Nufărul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, din localitatea Vișina, în condiții ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, la schimbarea direcției de mers spre stânga ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă care ar fi fost angajată în depăsire, condusă de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Sălcioara.

La fața locului a fost prezent un elicopter SMURD, însă, în urma manevrelor de resuscitare efectuate, din păcate a fost declarat decesul bărbatului de 50 de ani.

Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

825 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com