Click pentru a te abona

Braconaj la calcan(!) Peste 350 kg în valoare de 25000 lei și 1800 m de plase au fost confiscate

207 Shares

Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe Marea Neagră, o ambarcațiune de pescuit, la bordul căreia se aflau trei cetățeni români care desfășurau activități de pescuit ilegal având asupra lor 366 kg de peşte.

În data de 09.04.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup de Nave Mangalia au desfășurat o nouă acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Marea Neagră.

Astfel, la o distanță de aproximativ 6 mile marine Est – Costinești, a fost detectată o ambarcațiune la bordul căreia se aflau trei persoane care desfășurau activități de pescuit.

Costinesti Braconaj la Calcan

Întrucât existau suspiciuni privind legalitatea activității desfășurate, dar și asupra situației juridice a ambarcațiunii, aceasta a fost condusă în portul Mangalia pentru verificări. Polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Mangalia și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au constatat faptul că dimensiunile ambarcațiunii și motorul atașat nu corespund cu cele din certificatul de înmatriculare, respectiv activitatea de pescuit este desfășurată ilegal și nu este reglementată.

Totodată, de la bordul ambarcațiunii a fost descoperită cantitatea de 345 kg de calcan şi 21 kg vulpe de mare. Întreaga cantitate de pește, estimată la o valoare de 25.000 lei, a fost predată unei societăți comerciale de profil. Totodată, ambarcațiunea, motorul acesteia, dar și 1.800 metri de plasă, în valoare totală de peste 50.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Costinesti Braconaj la Calcan

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj piscicol, utilizarea unei ambarcațiuni la pescuit în scop comercial inscripționată cu date false, și punerea în exploatare a unei nave neînregistrate.

*Reamintim faptul că în data de 05.04.2025, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un caz similar pe Marea Neagră – un pescador neînregistrat, propulsat de un motor furat din Suedia. La bordul acestuia se aflau patru cetățeni români care desfășurau activități de pescuit ilegal și peste 760 kg de peşte.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

207 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com