În Duminica Ortodoxiei la Mănăstirea Valea Teilor, au fost pomeniți deținuții politici morți în închisorile comuniste
În Duminica întâia din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, P.S. Visarion, Episcop al Tulcei, a oficiat Sf. Liturghie arhierească la mănăstirea Valea Teilor cu ocazia zilei hramului – Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia.
Mănăstirea Valea Teilor – Sursa foto Episcopia Tulcei
În rândul străvechilor mănăstiri din nordul Dobrogei: Cocoș, Celic-Dere și Saon, a intrat în urmă cu aproape 20 de ani și mănăstirea Valea Teilor așezată sub ocrotirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. La slujbă a fost înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, credincioși din Valea Teilor și din localitățile limitrofe.
În cadrul slujbei, ierarhul a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, îndemnând credincioșii la credință unită cu filantropie creștină.
„Am venit, iată, în număr mare să vedem frumusețile ortodoxiei de pe aceste locuri, o așezare monahală în care am venit să vedem cerurile deschizându-se și îngerii lui Dumnezeu urcându-se și ocrotindu-L pe Fiul Omului. Duminica ortodoxiei este ziua în care ne mărturisim credința noastră cea dreaptă, cea rugătoare din iubire jertfelnică, credinta pe care am primit-o de la moșii și strămoșii noștri”
a spus PS Visarion, Episcop al Tulcei.
La finalul Liturghiei au fost pomeniți deținuții politici morți în închisorile comuniste, care au ca zi de pomenire în fiecare an data de 9 martie și au fost săvârșite slujbe de sănătate pentru ctitorii și binefăcătorii mănăstirii.
Mănăstirea Valea Teilor este situată în pădure, pe drumul ce leagă Niculițel de localitatea Valea Teilor, la 4 km de aceasta, fiind înființată în urmă cu aproape 20 de ani în zona vechilor vetre monahale nord-dobrogene, între care se distinge Mănăstirea Taița, cea mai veche mănăstire din Dobrogea de Nord, dispărută în preajma Războiului de Independență din anii 1877-1878.
