Click pentru a te abona

Casimcea: La 166 de ani de la Mica Unire, copiii au învățat că istoria devenirii se scrie în fiecare zi

5.4K Shares

Românii sărbătoresc, la 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică al liderilor din cele două principate româneşti – Moldova şi Ţara Românească şi prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Importantul eveniment a fost marcat în comuna Casimcea de un Tedeum susținut de preoții din localitățile comunei, de cântece și poezii rostite de copii, profesori și autoritățile administrației publice locale.

Casimcea La 166 de ani de la Mica Unire 25 Ianuarie 2025

După slujba religioasă, un grup de elevi ai școlii gimnaziale Casimcea, coordonați de Pr. Iulian Bradescu – profesor de muzică și religie si Mădălina Frigioiu – profesor de istorie, au interpretat imnul de stat al României, urmat de cântece patriotice, apoi au fost marcate capitolele importante care au realizat Unirea Principatelor Române și începutul istoriei moderne a României.

Au fost depuse jerbe de flori la bustul lui Alexandru Ioan Cuza și Mihai Eminescu, amplasate în parcul din fața primăriei.

Casimcea La 166 de ani de la Mica Unire 25 Ianuarie 2025

După scurtele alocuțiuni rostite de primarul Gheorghe Țilincă și viceprimarul Gabriel Munteanu, viceprimarul comunei Casimcea, toată suflarea aflată la eveniment s-au prins într-o Horă a Unirii, mândri să ducă mai depărte idea de unitate care înseamnă România.

Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859 a rămas un moment decisiv în istoria românilor pentru că recunoașterea internațională a Unirii și măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obținerea și recunoașterea independenței României în anii 1877 – 1878 și la îndeplinirea idealului național de unire a tuturor românilor în 1918.

Casimcea La 166 de ani de la Mica Unire 25 Ianuarie 2025

“Ştefane, Măria ta/ Tu la Putna nu mai sta/Lasă grija sfinţilor/În sama părinţilor/Clopotele să le tragă/Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă/Doar s-a-ndura Dumnezeu/Ca să-ţi mântui neamul tău!”

Versurile lui Eminescu, Doină, rostite cu emoție de primarul Gheorghe Țilincă, au marcat momentul în centrul localității Casimcea. Locul de unde spiritul marilor români veghează la desăvârșirea devenirii în ținutul de piatră al Podișului Casimcei.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

5.4K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com