Situația de facto și câteva dintre întrebările momentului în care tinerii se sinucid la Tulcea
După ce un elev în clasa a XI-a a Colegiului Național „Spiru Haret” Tulcea s-a sinucis și a lăsat un mesaj de adio pe telefonul mobil „N-o să iau bacul oricum! Corpul, mintea mea nu mă mai lasă! N-am motivaţie să fac absolut nimic! Nu pot să fac absolut nimic! Nu pot să fac… nimic”.
Colegi de-ai tânărului spun că era muncitor, chiar muncea în vacanțe într-un bar din Tulcea dar că era foarte stresat de examenul de Bacalaureat de peste un an pe care credea că nu-l va putea trece. Se simțea singur și neajutorat, examenul de maturitate era un prag imposibil de trecut, avea o situație în familie complicată și, spun unii, uneori era și victimă a bullying-ului.
Colegiul Dobrogean Spiru Haret – Tulcea
Ei bine, după acest tragic gest de disperare a unui tânăr aflat, probabil, în depresie severă, au apărut tot felul de reacții publice.
1. Se cere demiterea directorului Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tulcea după ce a fost inițiată o petiție publică pe internet
“Cerem demiterea directorului Colegiului Național Spiru Haret Tulcea în urma sinuciderii tragice a fostului elev al acestui liceu, dar și în urma abuzurilor repetate de-a lungul anilor, venite atat din partea directorului cât şi a multor alți profesori de la catedra colegiului. Acest director este principalul vinovat pentru tragedia de la începutul anului, dar și cât pentru toate neregulile care au loc în aceasta instituție de învățământ. Există zeci de foști sau actuali elevi ai CNSH care pot da mărturii despre tratamentele umilitoare la care au fost supuși de către cei care ar trebui sa le fie modele în viață.
Demisia acestui director ar fi importantă pentru ca tinerii elevi sa nu mai fie supuși pe viitor la umilințele zilnice, abuzurile verbale, fizice și sexuale care, în anumite cazuri, conduc victimele la gesturi extreme. Aceste abuzuri se petrec în CNSH de foarte mulți ani şi nimeni nu a vorbit public despre aceste lucruri, iar directorul încearcă să ascundă sub prag mereu orice fel de scandal ce aplanează asupra liceului”.
2. Conducerea Colegiului tulcean a declanşat un proces de consultare cu toţi părinţii şi elevii liceului. În această săptămână, în şcoală sunt organizate şedinţe cu părinţii la toate clasele. Aceştia primesc un chestionar în care îşi prezintă punctul de vedere, în conjunctura actuală, referitor la demiterea directorului şcolii . Fiecare părinte și fiecare elev va primi un chestionar în care poate alege dacă în conjunctura actuală se impune demiterea directorului. Chestionarele sunt anonime, sunt centralizate şi administrate cu număr de înregistrate de către un compartiment al şcolii.
Dacă elevii şi părinţii vor decide ca directorul să fie înlocuit, Florin Anastasiu spune că va pleca de la conducerea acestei instituţii de învăţământ.
Credeți că-n felul acesta se rezolvă problemele tinerilor, adolescenților care, iată, sunt nevoiți să răspundă tuturor provocărilor timpului pe care-l trăiesc? Credeți că-n felul acesta părinții își rezolvă problemele pe care le au cu proprii copii în situația în care și ei trebuie să treacă de toate…provocările momentului pentru a asigura banii și timpul necesar familiei? Credeți că aceste chestionare sau părerile pro și contra de pe rețelele sociale rezolvă problema?
Credeți că bla-bla-ul și caterinca unor personaje prea relaxate și dornice de distracție cu orice preț, se pot opri așa? Credeți că lipsa de comunicare și empatie dintre mult prea mulți tineri ocupați cu activități tot mai distractive și relaxante, cu provocările de pe tik-tok, droguri, alcool, popularitatea cu orice preț și… lista o puteți complete, credeți că toate acestea se rezolvă cu niște chestionare sau cu demiterea unui director? Sau doar un process de lungă durată, profund, în care se implică întreaga societate, ar fi mai necesar? Problema este, avem timp, avem chef, putem să deschidem ochii până ce nu este chiar prea târziu?!
Întreb și eu. Și, cu siguranță nu sunt singurul om care gândește astfel într-o societate tot mai divizată și aproape haotică. Și mă gândesc la ceilalți tineri, cei care fac performanță, cei care muncesc mult și renunță la multe pentru a-și atinge un ideal. Un crez. Ei cum se simt în această vâltoare neostoită a unui timp nedrept pe care-l trăim.
Consiliul Județean al elevilor a solicitat printr-un apel public instituțiilor centrale și județene să aloce fonduri suficiente pentru programele de sprijin emoțional și consiliere psihologică, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să poată beneficia de acestea. Toate unitățile de învățământ trebuie să beneficieze de programe dedicate prevenirii violenței, consumului de substanțe interzise și sprijinirii emoționale.
