Click pentru a te abona

Mesaj de Crăciun 2024: Uniunea Armenilor din România Sucursala Tulcea

34 Shares

„Shnorhavor Nor Dari iev Surp Dznunt” (Un An Nou și un Crăciun fericit!)

Dacă creștinii de rit nou se pregătesc să sărbătorească pe data de 25 decembrie Nașterea Domnului, comunitatea armeană tulceană se va reuni în cadru festiv pe data de 6 ianuarie.

„Poporul armean sărbătorește Crăciunul după Anul Nou, în aceeași zi cu Boboteaza, păstrând tradițiile inițiale ale creștinismului. Data sărbătorii Nașterii Domnului a fost modificată în Imperiul Roman, după acceptarea creștinismului printre religiile imperiului de către împăratul Constantin (Edictul din Milan, anul 313 al erei creștine).

Astfel, ea a fost celebrată deodată cu ultima zi a sărbătorii păgâne a Saturnaliilor, 25 decembrie, care semnifica lupta și, în cele din urmă, izbânda luminii împotriva întunericului, iar prin extindere victoria binelui asupra răului. În cele din urmă, această modificare a fost acceptată în mod oficial de către Bisericile creștine, în urma Sinodului din Chalcedon (451).

Dat fiind că în acea perioadă Armenia se găsea într-un aprig război cu perșii, reprezentanții Bisericii Armene nu au participat la acel Conciliu care a dezbătut și alte teme importante, precum natura umană si divină a Mântuitorului. Biserica Armeană nu și-a însușit hotărârile Conciliului din Chalcedon, astfel încât armenii ortodocși continuă să sărbătorească Nașterea Domnului potrivit tradiției primelor secole de creștinism, care spune că Iisus a fost botezat după treizeci si trei de ani, în aceeași zi în care s-a născut, anume pe 6 ianuarie.

Deși noi vom sărbători Crăciunul pe data de 6 ianuarie, adresăm sincere urări de sănătate, prosperitate și fericire tuturor tulcenilor care se vor întâlni cu cei dragi pe data de 25 decembrie sau pe 7 ianuarie. Fie ca noul an să ne aducă tuturor bucurie și pace! ”

a transmis Lucian Simion, președintele UAR Tulcea

CRĂCIUN FERICIT!

Fie ca Magia Crăciunului să ajungă-n toate casele cu bucurie, speranță și credință.

La Mulți Ani cu Sănătate!

Mesaj de Crăciun 2024 Uniunea Armenilor din România Sucursala Tulcea

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

34 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com