Click pentru a te abona

Michael Gudu: Venim cu soluții concrete pentru ca tinerii noștri să studieze, să evolueze, să se împlinească acasă, în județul Tulcea

1.2K Shares

Am 48 de ani, sunt avocat, am profesat timp de 25 de ani în Baroul Tulcea, am fost consilier județean și deputat PNL Tulcea în Parlamentul României, sunt căsătorit și am 2 copii.

Sunt un susținător activ al inițiativelor PNL față de o guvernare responsabilă și orientată spre dezvoltarea economică și socială a orașelor și satelor României.

Michael Gudu legi adoptate

În Camera Deputaților activez în două comisii parlamentare, comisia juridică, de disciplină și imunități, precum și comisia de constituționalitate, poziții din care am contribuit la îmbunătățirea legislației.

Voi continua să fiu un reprezentant loial și just al tulcenilor în Parlamentul României, să găsesc soluții și să inițiez proiecte pentru tulceni. Pentru Dezvoltare, Justiție socială, pentru un antreprenoriat sustenabil, educație sănătoasă și investiții reale în sănătate.

Susțin Dezvoltarea urbană şi locuire pentru un viitor sustenabil și avem soluții pentru ca tinerii să aleagă România:

1. Continuarea programului național pentru dezvoltarea transportului local cu autobuze electrice

2. Finanțarea modernizării sistemelor centralizate de termoficare atât pe partea de producție de energie cât și de distribuție a agentului termic

3. Program național de susținere a modernizării spațiilor verzi din mediul urban

4. Dezvoltarea infrastructurii școlare preuniversitare în cartierele noi din mediul urban.

5. Asigurarea unei locuințe sustenabile, decente și accesibile prin continuarea programelor Prima Casă/ Noua Casă

6. Punerea în aplicare a Conceptului Baukultur – dezvoltare urbană cu grijă față de patrimoniu

7. Tineretul României: legislație modernizată, oportunități pentru tineri

8. Soluții pentru tineret: incluziune, sprijin și oportunități de dezvoltare

9. Dezvoltarea sportului românesc: infrastructură modernă pentru performanță și sănătate

10. Programe naționale de dezvoltare a locuințelor pentru tineri: locuințe de serviciu și sociale

11. Reabilitarea și modernizarea centrelor istorice ale localităților urbane

Sunt doar câteva dintre obiectivele pentru care avem soluții concrete împreună cu toți colegii noștri primari și consilieri liberali!

Michael Gudu, candidat PNL Tulcea pentru Camera Deputaților

CMF: 1124002

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.2K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com