Click pentru a te abona

Trenul Tulcea-Medgidia a lovit un autoturism. Mașina s-a făcut zob dar victimele au scăpat cu viață(!)

5.4K Shares

Un accident feroviar s-a înregistrat astăzi pe relația Tulcea – Medgidia -Constanța în zona Târgușor. Trenul a lovit un autoturism în care se aflau două persoane. Șoferul a ignorat semnalizarea crezând că are timp să treacă.

Accident feroviar Trenul Tulcea Medgidia a lovit un autoturism

Accidentul a avut loc între Târgușor și Nicolae Bălcescu, la KM 28+300, la trecere la nivel cu calea ferată semnalizată. Trenul de calatori 8650, Tulcea-Medgidia, a surprins în gabarit un autoturism pe care, în urma impactului, l-a proiectat pe câmp.

Nu au fost înregistrate victime. Locomotiva a suferit avarii și nu își poate continua deplasarea. S-a trimis locomotivă în ajutor conform CFR Constanța.

Accident feroviar Trenul Tulcea Medgidia a lovit un autoturism 14 Noiembrie 2024

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța aflat la fața locului a transmis că după coliziunea extrem de violentă cele două persoane au scăpat cu traumatisme craniene şi sunt în viață.

Mai mult decât atât, persoanele rănite au refuzat transportul la spital.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

5.4K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com