Atenție! 248 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 248 de locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Norvegia – 104 locuri de muncă pentru: farmacist, electrician, instalator, mecanic;
Austria – 70 locuri de muncă pentru: constructor țevi conform ISO, supraveghetor conducte industriale, sudor TIG/MAG pentru construcție și reparații rezervoare, mașinist, montator instalații, mecanic întreținere instalații, sudor autogen, montator țevi de termoficare pentru construcții, constructor panouri de control, tehnician electrician (instalator), supraveghetor construcții și reparații rezervoare, supraveghetor instalații electrice, supraveghetor instalații mecanice; montator hidraulic (Ermeto);
Irlanda – 35 locuri de muncă pentru: şofer autobuz/autocar, îngrijitor copii (educator/învăţator – învăţămantul preșcolar și școlar);
Germania – 14 locuri de muncă pentru: asistent medical generalist sau asistent medical de radiologie, asistent medical, farmacist, electronist – specializat în mentenanţă, mecanic industrial, operator utilaje şi instalaţii, zidar, mecanic instalații pentru refrigerare, aer condiţionat şi pompe de căldură;
Olanda – 11 locuri de muncă pentru: imprimator serigraf, legumicultor;
Spania – 9 locuri de muncă pentru: medic specialist neurologie, medic reumatolog, tehnician mentenanţă electromecanică – automatică echipamente industriale, electromecanic – bobinator maşini electrice rotative;
Malta – 4 locuri de muncă pentru: inginer mecanic; director executiv operaţiuni;
Slovenia – 1 loc de muncă pentru: colaborator proiect departament materiale nanostructurate.
Persoanele care sunt interesate să ocupe un loc de muncă în Spaţiul Economic European pot viziona locurile de muncă vacante pe site-ul www.anofm.ro/EURES, pot solicita informaţii la numărul de telefon 0240 516 858 / e-mailul elena.diaconu.tl@anofm.gov.ro sau se pot prezenta la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea din strada Grigore Antipa, nr. 10, camera 107, etajul 1.
