Podul peste Dunăre Brăila -Tulcea pe ultima sută! Pe 27 Iunie 2023 este anunțată inaugurarea pe varianta Măcin, când se va circula efectiv pe pod(!)
Podul peste Dunăre, care va lega Brăila de județul Tulcea, este aproape gata, iar drumurile care vor asigura, în primă fază, legătura cu malurile sunt asfaltate în proporție de 90%.
„La podul suspendat suntem la 95%, drumurile sunt peste 70-75%, pe tot contractul. Se execută”. Conform ministrului Transporturilor, podul ar putea fi deschis pe 27 iunie 2023, dar numai cu o parte din drumurile prevăzute în contract. Întregul proiect ar urma să se încheie în decembrie 2023.
„Presăm și ajutăm antreprenorul, în așa fel încât 27 Iunie 2023 să fie data la care vom circula oficial pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea. In total, se aștern 14.000 tone asfalt doar pe pod” Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor
„Vedem aici cablurile electrice. Stânga-dreapta avem sistemele de preluare a apei pluviale și aceste platforme, despre care v-am spus că vor fi accesibile pentru partea de mentenanță. Va fi inclusiv un sistem de dezumidificare pentru a evita apariția ruginii”spune Viorel Eșanu, reprezentant al antreprenorului.
Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, finalizarea și darea în folosință a podului presupun în prezent lucrări în execuție de montare a parapetului de siguranță în zona marginală a podului, a sistemului de dezumidificare, ascensoarelor de acces în turnuri și a stâlpilor de iluminat.
În paralel, se desfășoară intervenții la viaductul de acces în zona localității Brăila, dar și o serie de lucrări la drumuri, mai exact așternerea de mixturi asfaltice la sensul giratoriu de la km 7+950 și la km 1+900 și montarea unui parapet direcțional.
Nu în ultimul rând, în derulare sunt și lucrări de amenajare a parcărilor și aleilor pietonale, dar și la stația de taxare pentru accesul efectiv pe pod. Discutăm aici despre montarea instalațiilor electrice și edilitare, cât și a sistemelor de monitorizare.
***
Valoarea contractului pentru construcţia podului peste Dunăre de la Brăila se ridică la 2,375 miliarde lei cu TVA. Lungimea podului suspendat este de 1.974,30 metri, iar lungimea drumului principal Brăila-Jijila: 19,095 kilometri. Lungimea drumului de legătură cu DN 22 Smârdan-Măcin: 4,328 kilometri. Contractul a fost semnat în 19 ianuarie 2018, iar termenul contractual de finalizare era 2021.

Oare cine taie PANGLICA…?