Ministrul Transporturilor: Podul peste Dunăre Brăila-Tulcea se va inaugura pe 27 Iunie 2023, pe varianta Măcin
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a făcut anunțul mult așteptat privind data inaugurării Podului Suspendat peste Dunăre Brăila-Tulcea „ca să nu mai fie semne de întrebare”:
„Ce voiam să vă spun legat de această companie (Webuild – n. r.) este că undeva în iunie, în jurul datei de 27 iunie, cine o fi ministru aici şi cu cine o fi prim-ministru, plus/minus câteva zile, de aia fac şi anunţul public, ca să nu mai fie semne de întrebare, se va inaugura Podul de la Brăila pe varianta pe care o ştiţi cu toţii şi anume descărcarea în judeţul Tulcea pe varianta scurtă Măcin, urmând ca varianta de Jijila să fie gata până la sfârşitul anului.
Deci, 27 iunie, plus/minus 2- 3 zile, 2023. Deci, public, da, pentru că este angajamentul pe care dânşii şi l-au luat. Şi l-au mai luat, numai că de data asta le-am spus că trimit în numele ministerului, eu, ca ministru, invitaţie omologului italian să vină la inaugurare. Aşa că folosesc acest prilej ca să punem presiunea mai mare pe dânşii”, a afirmat Grindeanu.
Antreprenorul lucrării „Pod Suspendat peste Dunăre” este Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA.
Lucrările pe Drumul Expres Galaţi – Brăila au ajuns la un stadiu fizic de 50%, iar antreprenorul român a început turnarea covorului asfaltic în zona giraţiei de la km 1+524 (conexiune cu drumul de legătură de la Podul Brăila), a anunţat pe 3 aprilie ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, pe pagina sa de Facebook.
