DIICOT: 79 percheziții pentru evaziune și spălare de bani
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, au efectuat, în zilele de 31 martie 2015 şi 02 aprilie 2015, un număr de 79 percheziţii domiciliare şi la sediile sociale ale unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Galaţi, Giurgiu, Ilfov şi municipiului Bucuresti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat format din 15 persoane, constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2009 – 2015, membrii grupării, folosindu-se de un grup de 20 societăţi comerciale tip fantomă, au emis către 250 de societăţi comerciale documente contabile justificative care nu au la bază operaţiuni comerciale reale.
Sumele de bani reprezentând contravaloarea acestor operaţiuni erau achitate în conturile societăţilor comerciale tip fantomă, deschise la diverse unitati bancare, de unde erau ridicaţi în numerar şi restituiţi beneficiarilor reali.
Prejudiciul produs de către cele 250 de societăţi comerciale prin eludarea plăţii către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată este de 50 milioane de lei.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, Bucureşti și Galaţi, Inspectoratelor de Poliţie Județene Galaţi și Constanţa, Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, precum și lucrători ai Gărzii de Coastă.
