800 de militari români şi americani, cu peste 100 de mijloace tehnice, se instruiesc în perioada 10-21 octombrie 2022, la Babadag
"Mărăşeşti 22.2" este un exerciţiu de comandament în teren cu trupe şi trageri de luptă.
În cadrul exerciţiului „Mărăşeşti-22.2” planificat în perioada 10 octombrie – 21 octombrie în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Babadag, judeţul Tulcea, începând cu ziua de 4 octombrie se realizează dislocarea forţelor şi mijloacelor tehnice din cazărmile de dispunere în poligon.
Exerciţiul „Mărăşeşti” se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective perfecţionarea deprinderilor privind folosirea armamentului şi tehnicii din dotare, creşterea capacităţii de rezistenţă şi acţiune la efort în mediu operaţional ostil, îmbunătăţirea capacităţii de reacţie în cadrul unor scenarii cât mai apropiate de realitatea câmpului de luptă, precum şi creşterea interoperabilităţii cu partenerul strategic dislocat la Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil în vederea cooperării militare multinaţionale.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
Aproximativ 800 de militari români şi americani, cu peste 100 de mijloace tehnice, se instruiesc în comun, în perioada 10-21 octombrie, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Babadag, judeţul Tulcea, în cadrul exerciţiului „Mărăşeşti 22.2”.
