O minoră de 14 ani a fost păcălită prin metoda „loverboy” și obligată să se prostitueze
În cauză s-a reținut faptul că, în luna decembrie 2021, inculpatul a recrutat, prin metoda loverboy, o persoană vătămată minoră, în vârstă de 14 ani, în vederea exploatării sexuale a acesteia prin determinarea la întreținerea de relații sexuale în schimbul unor sume de bani.
În acest scop, inculpatul a creat conturi pe site-urile de profil, folosind în acest scop imagini ale persoanei vătămate, produse cu ajutorul unui alt inculpat.
Ulterior, persoana vătămată a fost transportată în apartamente din Focșani, Constanța și Ploiești, închiriate în regim hotelier, unde persoana vătămată a fost forțată să se prostitueze în beneficiul inculpatului.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism l-au arestat preventiv și au făcut 2 percheziții domiciliare pe raza județului Buzău, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop şi 2.000 de euro. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
