Click pentru a te abona

Spitalul de oftalmologie Mrini aduce, în premieră în Dobrogea, posibilitatea de a vedea live cum este făcută și cât durează operația la nivelul ochilor

582 Shares

Spitalul de oftalmologie Mrini aduce, în premieră în Dobrogea, posibilitatea ca membrii familiei pacienților, spre exemplu, sa vadă cum este făcută și cât durează operația la nivelul ochilor.Dr. Hicham Mrini, medic specialist oftalmologie, specialist în chirurgia cataractei și chirurgia refractivă, a operat până în prezent peste 11.000 de pacienți.

„Cu ajutorul a 3 camere video de ultimă generație, se poate vedea în detaliu cum intervin la nivel ocular, cum se face un implant de cristalin sau cum este fragmentat și îndepărtat cristalinul natural bolnav. 

Demersul nostru îi vizează și pe cei care se tem de intervenția chirurgicală. În acest fel, viitorii pacienți vor primi toate informațiile de care au nevoie”, a declarat dr.Hicham Mrini. 

Totodată, prin transmiterea intervențiilor chirurgicale, răspundem și întrebărilor persoanelor care vor sa afle mai multe despre operatiile făcute la Mrini Eye Hospital.

582 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com