Click pentru a te abona

Două femei au fost trimise în instanță, după ce au pretins și primit 3.000 de euro pentru o promisiune de angajare

140 Shares

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, ca urmare a finalizării urmăririi penale, efectuate cu sprijinul polițiștilor anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați a întocmit rechizitoriul  prin care a dispus trimiterea în judecată a două persoane inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În fapt, una dintre inculpate a primit pentru sine, atât în mod direct, cât și prin intermediul celeilalte inculpate, suma de 3.000 de euro de la un martor denunțător, după ce a lăsat, în mod nereal, să creadă că are influență asupra unui medic din cadrul comisiei de examen organizat la un spital din Galați.

În schimbul banilor, i-a promis denunțătoarei că va determina un funcționar public să-i faciliteze reușita la concursul organizat de instituție în perioada 20.04.2017 – 02.06.2017 și implicit, angajarea sa în spital pe post de infirmieră.

În baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură  penală,  având ca scop crearea cadrului  procesual de administrare  a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de  nevinovăţie.

140 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com