Click pentru a te abona

3 instituții educaționale din județul Tulcea vor primi 20 de calculatoare prin proiectul Dăm Click pe România

876 Shares

Susțin cu toată ființa mea acțiunile de voluntariat dedicate tinerilor. Alte 2.000 de calculatoare recondiționate de către Ateliere Fără Frontiere vor fi donate în a doua parte a ediției Dăm Click pe România 2024, către 135 de instituții educaționale din 37 de județe ale țării.

Calculatoare pentru copii

Dăm Click pe România este un program al Asociației Ateliere Fără Frontiere care urmărește digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în mediul rural sau urban marginalizat: grădinițe, școli, licee, organizații non-guvernamentale sau instituții publice cu caracter social.

În urma celui de-al doilea apel derulat în perioada 20 septembrie-18 octombrie 2024, 3 instituții educaționale din județul Tulcea vor primi un total de 20 de calculatoare recondiționate, ajungând astfel la 35 de beneficiari:

  • Asociația de promovare a educației sanitare si ecologice A.P.E.S.E.
  • Asociația Nevăzători, Regina Elisabeta „
  • Complex De Servicii Sociale Revărsarea/D.A.S Isaccea/ U.A.T Isaccea/Tulcea

Selectarea laureaților s-a făcut printr-un proces de jurizare la care au participat în mod voluntar partenerii și echipa programului. Fiecare aplicație înscrisă a fost notată între 1 și 10 pe baza unei grile de evaluare unice ce a urmărit sustenabilitatea, relevanța și impactul donației de calculatoare.

Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socioprofesională ale asociației.

Susțin faptul că peste 30.000 de calculatoare recondiționate în atelierul educlick au ajuns la copii și tineri cu mai puține posibilități. În total, peste 3.000 de organizații educaționale au beneficiat de echipamente în ultimii 16 ani, echivalentul a mai bine de 10% din totalul școlilor din România.

George Șișcu Deputat PNL Tulcea

CMF: 11240002

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

876 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com