Ziua Națiunilor Unite: ONU îşi continuă misunea de a lucra pentru dezvoltare sustenabilă, pace şi respectarea drepturilor omului
Anul 2020 marchează cea de-a 75-a aniversare a Națiunilor Unite și a Cartei sale fondatoare. Această aniversare vine într-o perioadă de mari încercări pentru întreaga lume care se luptă cu o criză de sănătate globală fără precedent din cauza pandemiei COVID-19, cu impact economic și social sever. Dar este, de asemenea, un memento că vremurile de luptă pot deveni o oportunitate de schimbare și transformare pozitivă.
Pentru a comemora cei 75 de ani ai Organizației Națiunilor Unite, statele membre au reafirmat faptul că provocările noastre sunt interconectate și nu pot fi abordate decât printr-un multilateralism revigorat.
Pandemia de COVID-19 ne-a amintit în cel mai puternic mod că suntem strâns interconectați și numai lucrând împreună putem rezista viitoarelor pandemii și a altor provocări globale.
„A 75-a aniversare a Națiunilor Unite vine în mijlocul unei pandemii globale. Misiunea noastră fondatoare este mai importantă ca niciodată. […] La această aniversare, cer oamenilor de pretutindeni să se unească. Organizația Națiunilor Unite nu doar vă stă la dispoziție … Organizația Națiunilor Unite vă aparține și sunteți voi: „noi, popoarele”, este mesajul secretarului general António Guterres.
Pentru a comemora cea de-a 75-a aniversare a Organizației, Centrul Regional de Informații al ONU pentru Europa de Vest (UNRIC) a lansat inițiativa „Turn Europe UN Blue” cu sprijinul lui Fabrizio Hochschild, consilier special al secretarului general pentru comemorarea 75 de ani de la fondarea Națiunilor Unite.
Pentru această campanie paneuropeană, pe un continent în care se află mulți dintre membrii fondatori ai ONU, multe dintre clădirile și monumentele iconice din Europa, aeroporturi, muzee vor fi luminate în albastru – culoarea oficială a Națiunilor Unite, pe 24 octombrie 2020.
Deputat PSD Mirela Furtună
