Zile și nopți de foc. Pompierii s-au luptat cu flăcările în mai multe zone ale județului Tulcea
Echipaje de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor au acționat ieri pe raza localităților Jijila, Ceamurlia de Jos, Colina, Iazurile și Agighiol, pentru limitarea efectelor a patru incendii de vegetație uscată și miriște și un incendiu produs la o autoutilitară, ce s-a extins la miriștea și lanul de grâu din apropiere.
În sprijinul pompierilor militari au intervenit membri din cadrul SVSU Jijila, Murighiol și Valea Nucarilor, precum și localnici cu tractoare pentru a stopa arderea.
În cursul nopții, salvatorii Secției de Pompieri Măcin, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Luncavița, au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Rachelu.
În această după-amiază, salvatorii Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște la marginea localității Lunca. Incendiul, ce s-ar fi putut extinde la lanul de porumb și la baloții de paie aflați în apropiere, a fost lichidat la ora 17:25. În urma evenimentului au ars aproximativ 3 hectare de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer.
De asemenea, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă a acționat pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată pe raza municipiului Tulcea. Incendiul a fost lichidat la ora 18:15, iar în urma evenimentului au ars aproximativ 100 mp de vegetație uscată și lăstăriș.
Cauza probabilă de producere a celor două incendii a fost foc deschis în spații deschise. Din fericire, în urma tuturor acestor evenimente nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite.
