Click pentru a te abona

Zece adulţi și doisprezece copii din Irak și Afganistan au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă pentru a intra ilegal în România

156 Shares

Poliţiştii de frontieră au depistat 22 de cetăţeni din Irak și Afganistan, care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni, pentru a intra ilegal în Romania din Serbia.

La malul Dunării, pe direcția km flv. 898, în zona pădurii Crivina, au fost descoperite două grupuri formate din douăzeci și doi de cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak și Afganistan, zece adulți, cu vârste cuprinse între 24 şi 57 de ani și doisprezece copii, cu vârste cuprinse între 18 luni şi 15 ani.

De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune gonflabilă cu motor, condusă de unul dintre ei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

156 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com